Buletin informativ – 29 februarie 2020, ora 17.00

Starea de sănătate a celor trei persoane identificate pe teritoriul României ca fiind purtătoare a virusului COVID-19 (coronavirus) este, în continuare, bună.
Problemele medicale prezentate la internare de bărbatul originar din Maramureș s-au ameliorat și starea sa este stabilă.
Reamintim ca la acest moment în România sunt în carantină 52 de persoane și alte 8796 de persoane sunt în izolare la domiciliu.

Referitor la situația celor șase cetățeni chinezi, aflați în procedură de auto-izolare la un hotel din Slatina, facem următoarele precizări.
Cele 6 persoane nu au manifestat simptome și nu provin din zona afectată a Chinei.
Totuși, reprezentanții DSP Olt au instituit pentru ei procedura de auto-izolare la respectivul hotel.
În data de 28 februarie a.c. aceștia au părăsit unitatea de cazare din Slatina, fără a înștiința instituțiile abilitate, fapt pentru care la nivelul IPJ Olt s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 352 CP., respectiv zădărnicirea combaterii bolilor.
Totodată, în aceeași zi, în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul IPJ Vâlcea au fost sesizați că cei 6 cetățeni s-au cazat la o unitate de cazare de pe raza localității Drăgășani și imediat, au înștiințat reprezentanții DSP Vâlcea, pentru dispunerea măsurilor legale.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 135 de apeluri la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 (cele mai multe din București – 26).
Vă reamintim că a fost înființată o linie TELEVERDE destinată cetățenilor de pe teritoriul României care vor sa solicite informații referitoare la COVID – 19. Cetățenii interesați pot solicita informații la 0800 800 358.
De asemenea, a fost operaționalizată o linie telefonică special pentru cetățenii români aflați în afara țării. Aceștia pot solicita informații la numărul +4021.320.20.20.
Reiterăm pe această cale apelul instituțional către mass-media să nu transmită public informații neverificate din surse oficiale.

Grupul de Comunicare Strategică


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut