Informare COVID – 19 – Grupul de Comunicare Strategică – instituirea măsurilor necesare limitării răspândirii infecției cu virusul SARS-COV-2 la nivelul unităților sanitare publice și private

Astăzi, 23 martie, a fost emis ordinul comandantului acțiunii, avizat de ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, pentru instituirea măsurilor necesare limitării răspândirii infecției cu virusul SARS-COV-2(noul coronavirus), la nivelul unităților sanitare publice și private.

Astfel, începând de mâine, 24 martie, pentru o perioadă de 14 zile, se suspendă internările pentru intervențiile chirurgicale și alte tratamente și investigații medicale spitalicești, care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate.

De asemenea, se suspendă consultațiile programate și programabile, în structurile ambulatorii ale spitalelor publice și private.

În termen de 48 de ore, de la intrarea în vigoare a ordinului, se externează toți pacienții care nu reprezintă urgențe și care nu necesită obligatoriu acordarea îngrijirilor medicale în spital.

Conducerile spitalelor pot decide reorganizarea programului și a permanenței personalului, prin introducerea activității medicale în regim de ture și gărzi, fără afectarea salarizării personalului.

Grupul de Comunicare Strategică


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut