Declarație de presă, ora 15.00 – în contextul desfășurării alegerilor parlamentare

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-șef de poliție Monica Dajbog, a susținut, astăzi, 6 decembrie, ora 15.00, o declarație de presă cu privire la activitățile desfășurate de structurile MAI în contextul alegerilor parlamentare.

Regăsiți, mai jos, textul declarației:

” În cele 8 ore de la deschiderea secțiilor de vot, nu au fost semnalate probleme deosebite din punct de vedere al ordinii publice.

Până la acest moment, au fost înregistrate 101 sesizări cu privire la contravenții sau infracțiuni electorale. În fiecare caz, au fost demarate imediat cercetări. Până acum, 30 nu s-au confirmat.

Se efectuează cercetări cu privire la 10 infracțiuni electorale.

De asemenea, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale:  11 avertismente scrise și amenzi în valoare de 85.000 de lei.

Permiteți-mi să prezint câteva exemple relevante.

Polițiștii din Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că primarul unei localități distribuie diverse pachete cetățenilor. Se efectuează  cercetări.

La rândul lor, polițiștii din Cluj efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă la vot față de două persoane care au votat fără a avea acest drept.

Cu privire la aspectele semnalate la un post de televiziune referitoare la faptul că, la trei secții de vot din Capitală, ar fi procese verbale semnate în alb, vă pot preciza că, la acest moment, polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea stării de fapt.

În județul Bistrița-Năsăud, polițiștii au fost sesizați prin 112 de către un bărbat din județul Hunedoara cu privire la faptul că nu a fost lăsat să voteze la o secție de votare din municipiul Bistrița.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul respectiv nu avea reședință și deci nici drept de vot în județul Bistrița-Năsăud. A fost sancționat cu avertisment scris, pentru alertarea falsă a autorităților.

Președintele unei secții de votare din județul Suceava a sesizat poliția cu privire la faptul că un alegător nu s-a conformat dispozițiilor sale cu privire menținerea ordinii în localul de vot, l-a bruscat și a adresat injurii membrilor comisiei de votare. Alegătorul a fost sancționat contravențional cu amendă de 1.500 de lei.

În zona unui local de vot din București, o persoană a tulburat ordinea publică, dându-și jos și masca de protecție. Persoana în cauză a fost amendată cu 500 de lei pentru nepurtarea măștii și cu 200 de lei pentru tulburarea ordinii publice.

Tot în municipiul București, în urma unei sesizări în care se semnala că în proximitatea unor secții de votare din sectorul 2, este parcat un autoturism care are afișată sigla unui partid politic, polițiștii au stabilit că autoturismul avea pe interior, în loc vizibil, sigla partidului politic respectiv. Posesorul autoturismului a fost identificat și sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.500 de lei.

La nivel național au fost înregistrate mai multe sesizări de continuare a propagandei electorale prin intermediul rețelelor de socializare. Vă reamintesc că pentru această faptă se poate aplica o amendă cuprinsă între 4.500 și 10.000 de lei.

O persoană din localitatea Pașcani a intrat cu materiale electorale în sediul unei secții de votare fiind sancționată cu amendă în valoare de 10.000 lei pentru continuarea propagandei electorale și cu 2.500 de lei pentru că nu a respectat măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Un bărbat din jud. Vâlcea a fost amendat cu 3.500 de lei  pentru tulburarea liniștii și ordinii publice și nerespectarea măsurilor sanitare de protecție individuală. Bărbatul s-a prezentat la secția de votare fără a purta mască de protecție, iar în momentul în care i-a fost oferită una la intrarea în secție a devenit recalcitrant și a tulburat ordinea și liniștea publică.

Au fost și trei situații în care alegătorii și-au fotografiat buletinul de vot în cabina de votare. Toți trei au fost sancționați.

În județul Prahova, la secția de votare din localitatea Malu Roșu s-a produs un incendiu la coșul de fum. Procesul de votare a fost suspendat temporar pentru a permite pompierilor să intervină, dar apoi a fost reluat fără probleme.

Pentru desfășurarea în condiții optime a procesului electoral, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a pus la dispoziția unei secții de votare din localitatea Florinta un generator până la remedierea defecțiunilor apărute la sistemul de alimentare cu energie electrică.

Din păcate, au fost înregistrate și două decese și 8 cazuri medicale, două dintre persoane având nevoie de îngrijiri medicale la spital.

Următoarea declarație de presă va avea loc la ora 18.”

https://fb.watch/2cAKuIqxvQ/

 

 

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut