Comunicat de presă

Astăzi, 22 decembrie a.c., purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-șef de poliție Monica Dajbog, a susținut o declarație de presă, la sediul MAI.

Regăsiți, mai jos, textul declarației:

În ultimele 24 de ore, aproximativ 15.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne și reprezentanți ai altor autorități au continuat acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate măsurile de protecție sanitară, la nivel național.

La acțiunile de control au participat peste 6.700 de polițiști, 4.200 de jandarmi, aproximativ 1.600 cadre ISU, 160 de polițiști de frontieră și peste 2.500 de polițiști locali, precum și reprezentanți de la Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Ministerul Transporturilor, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, ANSVSA și ai autorităților publice locale.

Au fost desfășurate peste 1.200 de acțiuni punctuale, fiind verificate aproximativ 92.600 de persoane și peste 12.400 de obiective de interes, printre care aproximativ 4.400 de terase, restaurante sau fastfood-uri.

Au mai fost verificați  6.700 de operatori economici și 224 operatori transport persoane.

În ultimele 24 de ore, s-au aplicat 6.535 de sancțiuni contravenționale în valoare de 1,3 milioane de lei.

5.446 de sancțiuni au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție și pentru nerespectarea măsurilor privind carantina sau izolarea.

Din totalul de sancțiuni contravenționale, aproximativ 1.000 au fost aplicate pentru nerespectarea restricțiilor de circulație.

De asemenea, s-au întocmit patru dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Ieri, la linia telefonică gratuită la care pot fi sesizate cazurile de nerespectare a măsurilor de protecție sanitară, s-au primit 15 apeluri.  Aspectele sesizate prin aceste apeluri au fost verificate la nivelul municipiului București și a 9 județe.  Alte cinci sesizări însoțite de imagini foto/video au fost verificate la nivelul municipiului București și a trei județe.

Cele mai multe sesizări semnalau nereguli privind purtarea măștii de protecție și păstrarea distanțării fizice.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut