Comunicat de presă

În cursul zilei de 3 februarie, peste 16.000 polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri, precum și angajați de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și reprezentanți ai autorităților locale au continuat acțiunile de control cu privire la modul în care sunt respectate măsurile de protecție sanitară.

Au fost verificați peste 4.800 operatori economici, aproximativ 200 de operatori de transport persoane, peste 9.400 obiective de interes, precum restaurante, terase sau fast food-uri. De asemenea, au fost verificate peste 66.000 persoane.

În total, au fost aplicate 5.331 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 879.992 de lei.

Cele mai multe dintre acestea, respectiv 4.691 de sancțiuni, în cuantum de 700.642 de lei, au vizat nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, nepurtarea măștii de protecție sau nerespectarea distanțării fizice.

Pentru nerespectarea de către agenții economici, instituții publice sau persoane fizice a măsurilor privind organizarea ori participarea la evenimente publice sau private, organizarea programului de lucru sau a transportului de persoane ori nerespectarea restricțiilor privind deplasarea persoanelor, au fost aplicate 625 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 155.000 de lei.
În urma controalelor efectuate, polițiștii au întocmit 5 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.

În cursul zilei de ieri, la linia telefonică TELVERDE au fost primite 10 apeluri telefonice, care au fost transmise pentru verificări către structurile competente din municipiul București și alte 6 județe. Două dintre sesizări s-au confirmat.

Activități de control pentru prevenirea și combaterea faptelor care favorizează răspândirea virusului SARS-CoV-2, vor continua și în zilele următoare.
În continuare, rămân în vigoare măsurile dispuse de către autorități în ceea ce privește purtarea măștii de protecție și păstrarea distanței față de alte persoane.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut