Declarație de presă

Astăzi, 26 noiembrie, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne a susținut o declarație de presă având ca temă prezentarea măsurile dispuse în contextul minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Sfântului Andrei și de Ziua Națională a României.

Regăsiți, în continuare, declarația completă:

”Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a cerut tuturor structurilor să ia măsuri pentru ca în următoarele zile să intensifice activitățile pentru prevenirea faptelor antisociale și a incidentelor grave, având în vedere că pentru mulți români, de astăzi și până pe 1 Decembrie, începe o minivacanță prilejuită de Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei și de Ziua Națională.

Efectivele MAI vor fi pregătite în orice moment să intervină în sprijinul cetățenilor, fie că se află într-o situație de urgență ori de risc sau sunt victime ale unei infracțiuni. În plus, în continuare va fi acordată o atenție sporită verificării modului în care sunt respectate regulile pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Începând de astăzi și până miercuri, 1 decembrie, la nivel național, în dispozitivele de ordine publică, vor fi mobilizați, zilnic, în medie aproximativ 25.000 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și angajați de la alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

Aceștia vor avea în atenție cu precădere zonele și traseele unde de obicei în astfel de perioade ale anului ne așteptăm la un flux mai mare de oameni.

Peste 1.400 de polițiști rutieri vor acționa, zilnic, pe principalele drumuri pentru a asigura fluența traficului și pentru a interveni în sprijinul conducătorilor auto în caz de nevoie. Scopul polițiștilor este încurajarea unei conduite responsabile a șoferilor și prevenirea accidentelor grave, sens în care echipajele rutiere vor avea la dispoziție aproximativ 300 de aparate radar.

Recomandăm conducătorilor auto să se intereseze din timp cu privire la starea vremii și a drumurilor și să își ia toate măsurile necesare pentru o călătorie în siguranță, inclusiv cele cu privire la echiparea mașinilor pentru sezonul rece. Cetățenilor, care intenționează să petreacă aceste zile peste hotare, le reamintim că pe site-ul Poliției de Frontieră pot consulta harta interactivă a punctelor de trecere a frontierei deschise traficului internațional și își pot astfel configura deplasarea în funcție de timpii medii de așteptare.

Polițiștii de frontieră se vor asigura că traficul prin punctele de trecere a granițelor se va realiza fără probleme sau timpi de așteptare nejustificați.

Trei elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație vor survola principalele drumuri naționale și autostrăzi și vor comunica echipajelor de poliție de la sol unde este nevoie de intervenție urgentă.

De asemenea, alte aeronave ale Ministerului Afacerilor Interne vor fi pregătite să execute misiuni SMURD pentru transportul pacienților aflați în stare gravă sau alte tipuri de zboruri în sprijinul celorlalte structuri ale MAI, inclusiv de căutare-salvare sau de stingere a incendiilor.

Aproximativ 5.000 de pompieri vor asigura, zilnic, intervenția în cazul producerii unor situații de urgență.

La rândul lor, jandarmii montani vor intensifica patrularea în zonele unde ne așteptăm la un număr crescut de turiști.

Recomandăm tuturor celor care intenționează să petreacă aceste zile la munte să țină cont de starea vremii, să se echipeze corespunzător și să nu se abată de la traseele marcate pentru a evita producerea unor accidente cu consecințe grave.

Cu prilejul organizării evenimentelor publice, în special cu ocazia Sărbătorii Sfântului Andrei sau a Zilei Naționale, echipajele de polițiști și jandarmi vor acționa pentru prevenirea incidentelor și pentru protejarea celor prezenți.

Ministerul Afacerilor Interne va participa alături de celelalte instituții la parada organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf, din Bucureşti, cu peste 450 de angajați, aproximativ 50 de autospeciale și motociclete, și trei elicoptere.

De asemenea, 28 de mijloace tehnice și două elicoptere ale MAI vor putea fi admirate de aproape de persoanele care vor vizita expoziția de tehnică organizată de 1 Decembrie în zona Arcului de Triumf.

Angajații Ministerului Afacerilor Interne vor menține ordinea publică la nivelul Capitalei, iar 200 de polițiști rutieri vor asigura fluența traficului și informarea conducătorilor auto cu privire la restricțiile impuse pe arterele care converg către Piaţa Arcul de Triumf și cu privire la rutele ocolitoare.

La nivelul întregii țări, efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor acționa în timpul acestei minivacanțe și pentru descurajarea activităților și a comportamentelor care pot contribui la răspândirea virusului SARS-CoV-2.

În perioada 20-25 noiembrie, structurile MAI au desfășurat 15.800 de acțiuni preventive în cadrul cărora au explicat cetățenilor și operatorilor economici necesitatea respectării măsurilor de protecție sanitară.

Polițiștii și jandarmii, împreună cu angajați de la alte structuri ale ministerului, dar și de la alte autorități publice, au desfășurat peste 6.400  de acțiuni de verificare a modului în care sunt respectate regulile impuse pentru a reduce numărul de infectări cu virusul SARS-CoV-2.

Au fost efectuate controale la aproximativ 20.000 de operatori economici, 1.514 operatori transport persoane și obiective de interes, printre care aproape 20.000 de spații de alimentație publică. De asemenea, au fost verificate, în medie zilnică, peste 70.000 de  persoane.

Au fost aplicate peste 15.000 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3,2 milioane de lei referitoare la încălcarea măsurilor de protecție sanitară, cele mai frecvente fiind pentru nepurtarea măștii de protecție.

Au fost întocmite 25 dosare penale, fiind constatate 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Până în prezent au fost întocmite 430 de dosare penale pentru fraudarea procesului de obținere a certificatelor sau a adeverințelor de vaccinare.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, dorește tuturor cetățenilor să aibă parte de o minivacanță fără incidente și le urează, cu prilejul Zilei Naționale,  multă sănătate și putere de a trece cu bine peste această perioadă grea pe care o traversează omenirea din cauza virusului SARS-CoV-2!

De asemenea, urăm La mulți ani! celor  peste 900 de mii de români care își serbează onomastica de Sfântul Andrei!”

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut