Comunicat de presă

Astăzi, 06.01.2022, în prezența ministrului Afacerilor Interne, domnul Lucian Nicolae BODE, a avut loc, în sistem de videoconferință, ceremonia de învestire în funcție a prefecților din județele Bacău, Dolj, Ialomița, Iași și Ilfov și a subprefecților din județele Bacău, Bihor, Brașov, Covasna, Dolj, Iași, Ilfov, Olt și Vâlcea.

Cu această ocazie, ministrul Afacerilor Interne a subliniat importanța pe care aceste funcții de demnitate publică o au în cadrul sistemului administrativ românesc, punând accent pe rolul prefecților de reprezentanți al Guvernului în teritoriu și de garanți ai respectării legii.

Oficialul le-a transmis noilor prefecți și subprefecți: ”Funcția de înaltă demnitate publică pe care o ocupați, începând de azi, este onorantă dar, în același timp, încărcată cu o mare responsabilitate atât față de oamenii din județul pe care îl conduceți, cât și față de Guvern, în fața căruia răspundeți.

Îmbrăcați haina profesionalismului, a integrității și a apărării interesului public! Fiți un factor de echilibru politic și administrativ! Fiți imparțiali și profesioniști! Aceste calități trebuie să vă definească cu adevărat activitatea!”

Totodată, ministrul a făcut un apel la responsabilitate și profesionalism în gestionarea situației generate de evoluția pandemiei de COVID-19, subliniind necesitatea implicării active a tuturor factorilor responsabili în activitățile circumscrise demersului de limitare a răspândirii virusului.

Intensificarea campaniei de vaccinare și respectarea măsurilor de limitare și prevenire a răspândirii acestui virus sunt linii de acțiune prioritare pentru dumneavoastră.

De aceea, vă solicit să vă implicați activ în toate activitățile de limitare a răspândirii pandemiei, să fiți la curent cu actele normative emise de la nivel central cu aplicabilitate la nivelul întregii țări și să folosiți toate pârghiile legale de care dispuneți pentru o mobilizare exemplară la nivelul județului dumneavoastră.”, le-a transmis ministrul, celor prezenți.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut