Comunicat de presă

În această dimineață, Poliția Română desfășoară șase percheziții domiciliare pentru combaterea infracționalității, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.

Acțiunile polițiștilor din această dimineață urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite, precum și recuperarea prejudiciilor, indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.

*

Principalele misiuni ale structurilor MAI, în ultimele 24 de ore

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au continuat misiunile ce le revin în lupta antiinfracțională, menținerea ordinii și siguranței publice, supravegherea și controlul frontierei de stat, acționând totodată și pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență.

În ultimele 24 de ore efectivele MAI din structurile operative au intervenit la peste 3.550 de evenimente dintre care aproximativ 1.750 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.800 intervenții în situații de risc și pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

Infracțiuni sesizate sau constatate

În ultimele 24 de ore au fost sesizate 695 de posibile infracțiuni, aproape un sfert dintre acestea fiind sesizări din oficiu.

Au fost prinși în flagrant, de către polițiști și jandarmi, 110 autori de infracțiuni. De asemenea, au fost depistate 11 persoane urmărite național sau internațional.

În urma activităților desfășurate de structurile MAI au fost dispuse măsuri preventive pentru 85 de persoane.

Sancțiuni contravenționale aplicate

În cadrul misiunile desfășurate, polițiștii și jandarmii au aplicat peste 8.400 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 2.6 milioane lei.

De asemenea, ca măsură complementară la abaterile de care au vizat siguranța rutieră, au fost reținute 551 de permise de conducere și 212 certificate de înmatriculare.

Tranzitul frontierei de stat

În cursul zilei de ieri, frontiera de stat a fost tranzitată de peste 87.000 de persoane și aproximativ 34.000 mijloace de transport.

Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 22.100 lei.

Tot ieri, polițiștii de frontieră au depistat 3 migranți ilegali pentru care au dispus măsurile ce se impun.

Intervenții în situații de urgență și persoane salvate

Polițiștii au intervenit pentru salvarea unei persoane care încerca să își ia viața. La rândul lor, pompierii au salvat 15 persoane și au acordat asistență medicală de urgență pentru 1.203 persoane. Totodată, elicopterele Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale în urma cărora au fost salvate 10 persoane.

Efectivele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit în peste 1.800 de situații de urgență.

Pentru aplicarea măsurilor de autoprotecție, au fost transmise și 2 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT.

Controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență

Angajații IGSU au efectuat peste 100 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență în urma cărora au fost identificate 14 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu.

De asemenea, au aplicat 319 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 82.000 lei.

Centrul Național de Conducere Integrată al MAI are în atenție situația operativă de la nivelul întregii țări pentru dispunerea măsurilor necesare în vederea eficientizării intervențiilor personalului MAI în sprijinul comunităților


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut