În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției de Frontieră, sub coordonarea procurorilor DIICOT din cadrul Structurii Teritoriale Iași, desfășoară 13 percheziții domiciliare și execută 17 mandate de aducere.
Acțiunile polițiștilor de frontieră din această dimineață urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite, precum și recuperarea prejudiciilor, indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.
La activități participă și jandarmi din cadrul IJJ Iași.
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au continuat misiunile ce le revin în lupta antiinfracțională, menținerea ordinii și siguranței publice, supravegherea și controlul frontierei de stat, acționând totodată și pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență.
În ultimele 24 de ore efectivele MAI din structurile operative au intervenit la peste 3.800 de evenimente dintre care aproximativ 2.150 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.670 intervenții în situații de risc și pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
Infracțiuni sesizate sau constatate
Structurile de poliție, au intervenit la 2.144 evenimente, dintre care 1.781 sesizate prin SNUAU 112 și 363 prin alte modalități.
În ultimele 24 de ore au fost sesizate 752 de posibile infracțiuni, aproape un sfert dintre acestea fiind sesizări din oficiu.
Au fost prinși în flagrant, de către polițiști 126 autori de infracțiuni. De asemenea, au fost depistate 20 persoane urmărite național sau internațional, iar 32 autori au fost identificați în dosarele cu AN.
În urma activităților desfășurate de structurile MAI au fost dispuse măsuri preventive pentru 46 de persoane.
Sancțiuni contravenționale aplicate
În cadrul misiunile desfășurate, polițiștii și jandarmii au aplicat peste 8.000 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 2.5 milioane lei.
De asemenea, ca măsură complementară la abaterile de care au vizat siguranța rutieră, au fost reținute 591 de permise de conducere și 221 certificate de înmatriculare.
Tranzitul frontierei de stat
În cursul zilei de ieri, frontiera de stat a fost tranzitată de peste 102.000 de persoane și aproximativ 36.700 mijloace de transport.
Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 11.700.000 lei.
Tot ieri, polițiștii de frontieră au depistat 12 migranți ilegali pentru care au dispus măsurile ce se impun.
Intervenții în situații de urgență și persoane salvate
Pompierii au salvat 9 persoane și au acordat asistență medicală de urgență pentru 1.289 persoane. Totodată, elicopterele Inspectoratului General de Aviație au executat 8 misiuni aero-medicale în urma cărora au fost salvate 6 persoane.
Efectivele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit în 1.667 situații de urgență.
Pentru aplicarea măsurilor de autoprotecție, au fost transmise și 3 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT.
Controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență
Angajații IGSU au efectuat 86 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență în urma cărora au fost identificate 9 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu.
De asemenea, au aplicat 303 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 72.000 lei.
Centrul Național de Conducere Integrată al MAI are în atenție situația operativă de la nivelul întregii țări pentru dispunerea măsurilor necesare în vederea eficientizării intervențiilor personalului MAI în sprijinul comunităților.