Ceremonia de depunere de coroane de flori, organizată la Academia de Poliție „A. I. Cuza”, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române

Astăzi, 24 ianuarie, cu ocazia împlinirii a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, ministrul Afacerilor Interne, domnul Lucian Nicolae BODE, a participat la Ceremonia de depunere de coroane de flori, organizată la Academia de Poliție „A. I. Cuza”.

La acest eveniment, devenit o tradiție a Ministerului Afacerilor Interne, au participat conducerea Ministerului Afacerilor Interne și a structurilor subordonate, cadrele Academiei de Poliție, studenții școlii, precum și un sobor de preoți care a săvârșit slujba de Sfințire.

Cu această ocazie, oficialul a transmis:
“Am ales să marchez această zi prin prezența la ceremonia organizată în Parcul Carol la Monumentul Ostașului Necunoscut, precum și la evenimentul găzduit de Academia de Poliție, instituție al cărei nume se leagă de liderul unionist, Alexandru Ioan Cuza.
Am încredere că studenții acestei școli vor urma modelul ”patronului” lor istoric, iar cariera le va fi călăuzită de corectitudine, curaj și responsabilitate.

Ziua de 24 ianuarie este deosebit de valoroasă pentru ideea de unitate și solidaritate de care românii sunt capabili. Această zi rămâne mărturia devotamentului, spiritului de :sacrificiu și crezului într-un ideal măreț, valori care au mobilizat elitele politice de la acea vreme în jurul unui proiect de țară axat pe binele comun, pentru viitorul României.

Avem obligația să perpetuăm prin dovezi continue de patriotism și responsabilitate aceste valori care au fost câștigate cu sacrificii și perseverență de înaintașii noștri.”

În același timp, sărbătoarea de astăzi este valoroasă pentru ideea de modernitate și dezvoltare instituțională pentru că în acele timpuri s-au făcut primii pași importanți în făurirea României moderne.

Suntem datori să consolidăm această muncă de construcție și să întărim instituțional statul pe mai departe, astfel încât fiecare cetățean să se simtă protejat și puternic.

Să ne cinstim eroii, să ne onorăm țara și să fim uniți în jurul principiilor democratice!”

Activitatea de astăzi poate fi vizualizată în integralitate, accesând pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne.

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut