Comunicat de presă

În ultimele 24 de ore, efectivele MAI au intervenit la 4.382 de evenimente, dintre care 2.505 de misiuni au fost circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.877 au fost intervenții în situații de urgență.

Principalele misiuni s-au axat pe salvarea persoanelor, prevenirea și combaterea infracțiunilor, creșterea nivelului de siguranță rutieră și asigurarea climatului de ordine publică.

Infracționalitate și siguranță rutieră

În ultimele 24 de ore, în urma activităților desfășurate de polițiștii din structurile de investigații criminale și dispozitivele de ordine publică au fost prinși în flagrant 111 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 127 de fapte penale, și au fost depistate 27 de persoane urmărite național sau internațional față de care s-au dispus măsurile legale.

În același interval, efectivele de jandarmi aflate în executarea atribuțiilor de serviciu au prins în flagrant 8 autori de infracțiuni care au săvârșit 11 fapte penale.

De asemenea, au fost depistate 27 de persoane urmărite național sau internațional.

La nivelul structurilor de poliție, în ultimele 24 de ore, au fost sesizate 831 de posibile infracțiuni, peste 20% dintre acestea, din oficiu.

În ultimele 24 de ore au continuat și acțiunile care au vizat menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație. În urma abaterilor constatate, polițiștii rutieri au reținut 609 de permise de conducere și au retras 278 de certificate de înmatriculare.

În urma activităților de investigații au fost identificați 75 de autori în 64 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

De asemenea, în urma activităților desfășurate de structurile MAI au fost dispuse măsuri preventive pentru 66 persoane.

Intervenții în situații de urgență și persoane salvate

Pe parcursul intervențiilor desfășurate în ultimele 24 de ore, pompierii au salvat 5 persoane și au acordat asistență medicală de urgență pentru 1.389 de persoane.

De asemenea, polițiștii au intervenit pentru a salva o persoană care intenționa să își ia viața.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 7 misiuni aero-medicale, fiind salvate 6 persoane.

Sancțiuni contravenționale aplicate

În cadrul misiunilor desfășurate, polițiștii și jandarmii au aplicat peste 9.700 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 3,1 milioane de lei.

Angajații IGSU au efectuat 158 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 32 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 650 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 251.500 de lei.

Tranzitul frontierei de stat

Frontiera de stat a fost tranzitată de 96.378 de persoane și de 36.013 mijloace de transport.

Polițiștii de frontieră au reținut, ieri, în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 350.517 lei.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut