În ultimele 24 de ore, prioritățile structurilor MAI au fost menținerea ordinii și liniștii publice, supravegherea și controlul frontierei de stat, stingerea incendiilor și acordarea asistenței medicale de urgență.
Astfel, angajații din cadrul structurilor operative au intervenit la 3.759 de evenimente, dintre care 2.329 au fost circumscrise menținerii ordinii și liniștii publice, iar 1.430 au fost intervenții circumscrise situațiilor de urgență, în special pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
Polițiștii și jandarmii aflați în executarea atribuțiilor de serviciu, în cursul zilei de ieri, au prins în flagrant 135 de autori de infracțiuni care au săvârșit 128 de fapte penale. Totodată, s-au dispus măsuri preventive pentru 88 de persoane și au fost depistate 20 de persoane urmărite național sau internațional.
La nivelul structurilor de poliție, au fost sesizate 745 de posibile infracțiuni, peste 24% dintre acestea din oficiu.
În urma activităților de investigații desfășurate de polițiști au fost identificați 61 de autori în 52 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.
De asemenea, polițiștii rutieri au acționat pentru prevenirea și combaterea accidentelor grave de circulație, fiind reținute 514 permise de conducere și 256 de certificate de înmatriculare.
În cursul zilei de ieri, polițiștii și jandarmii au constatat peste 8.600 de abateri de natură contravențională pentru sancționarea cărora au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,6 milioane de lei.
În același interval, polițiștii au confiscat bunuri în valoare de aproape 700.000 de lei.
Reprezentanții IGSU au efectuat 195 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind astfel identificate 27 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. De asemenea, au fost aplicate 622 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 201.000 de lei.
Serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru acordarea asistenței medicale de urgență pentru 1.047 de persoane.
Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 8 persoane.
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 6 misiuni aero-medicale, fiind salvate 4 persoane aflate în situații de urgență.
În ultimele 24 de ore, frontiera de stat a fost tranzitată de 180.179 de persoane și de 47.030 de mijloace de transport.