Comunicat de presă

În această dimineață, la nivel național, polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române efectuează 7 acțiuni operative și 24 de percheziții domiciliare în dosare penale din domeniile: combaterea criminalității organizate, investigarea criminalității economice, investigații criminale și domeniul silvic.

Polițiștii urmăresc identificarea și ridicarea mijloacelor de probă necesare documentării activităților infracționale desfășurate de către suspecți, urmând ca persoanele depistate să fie conduse la sediul unităților de poliție pentru audieri.

Conform procedurilor, toate activitățile din această dimineață sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de la unitățile de parchet competente.

În ultimele 24 de ore, structurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.506 de evenimente, dintre care 2.834 au fost circumscrise menținerii ordinii și liniștii publice, iar 1.672 au fost intervenții circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție din România, au fost semnalate și înregistrate 886 de posibile infracțiuni, peste 30% dintre acestea din oficiu.

Polițiștii și jandarmii aflați în executarea misiunilor zilnice, în ultimele 24 de ore, au prins în flagrant 210 autori de infracțiuni, care au săvârșit 261 fapte penale. Totodată, s-au dispus măsuri preventive pentru 34 de persoane și au fost depistate 10 de persoane urmărite național sau internațional.

Polițiștii rutieri au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea și combaterea accidentelor grave de circulație, fiind reținute 912 permise de conducere și retrase 328 de certificate de înmatriculare.

În cursul zilei de ieri, polițiștii și jandarmii au constatat peste 10.591 de abateri de natură contravențională și au aplicat amenzi în valoare de peste 5,2 milioane lei.

Tot în ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit pentru acordarea primului-ajutor medical pentru 1.095 de persoane.  Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 4 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale, fiind salvate 15 persoane aflate în situații de urgență.

De asemenea, polițiștii au intervenit pentru salvarea a două persoane, aflate în situații critice ( o persoană rătăcită/dispărută în medii ostile vieții și o persoană cu intenții suicidale).

De la începerea conflictului din Ucraina, 4.212 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România, dintre care 28 în ultimele 24 de ore. Acești cetățeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 87%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 15.993 de mijloace de transport și 68.012 de persoane, dintre care 9.582 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Auditului Intern în M.A.I. Citiți mai mult

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 197 de autori de infracțiuni. Mai multe detalii

24 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 19.000 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 626 de permise de conducere. Detalii aici

Sari la conținut