Bilanțul principalelor misiuni desfășurate de structurile MAI, în ultimele 24 de ore

În această dimineață, la nivel național, efectivele Inspectoratului General al Poliției Române efectuează 15 acțiuni operative și 43 de percheziții domiciliare pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale pe mai multe linii de activitate, și anume criminalitate organizată, criminalitate economică, investigații criminale și în domeniul arme, explozivi și substanțe periculoase.

În ultimele 24 de ore, structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 5.002 evenimente, dintre care 2.879 au fost circumscrise menținerii ordinii și liniștii publice, iar 2.123 au fost intervenții circumscrise situațiilor de urgență, majoritatea fiind misiuni pentru acordarea primului-ajutor medical.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 155 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 156 de fapte penale. La nivelul structurilor de poliție din România, au fost sesizate 928 posibile infracțiuni, aproape 20% dintre acestea din oficiu.
Totodată, s-au dispus măsuri preventive pentru 60 de persoane și au fost depistate 15 persoane urmărite național sau internațional.
În urma activităților de investigații desfășurate de polițiști au fost identificați 28 de autori în 23 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Polițiștii rutieri au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea și combaterea accidentelor grave de circulație, fiind reținute 548 de permise de conducere și retrase 250 de certificate de înmatriculare.

În cursul zilei de ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 7.991 de abateri de natură contravențională și au aplicat amenzi în valoare de peste 2,5 milioane de lei.
De asemenea, polițiștii și polițiștii de frontieră au confiscat bunuri în valoare de peste 80.000 de lei.

Luni, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 160 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 16 de obiective fără autorizație de securitate la incendiu. De asemenea, au fost aplicate 500 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 195.000 de lei.

Serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru acordarea primului-ajutor medical pentru 1.303 persoane.
Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 12 persoane. Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 23 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 21 de persoane aflate în situații de urgență.

De la începerea conflictului din Ucraina, 4.322 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România, dintre care 2 în ultimele 24 de ore. Acești cetățeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 83,6%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 16.706 de mijloace de transport și 64.436 persoane, dintre care 7.625 cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut