În perioada minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Paștelui Ortodox, începând de vineri, 22 aprilie, aproximativ 25.000 de angajați ai MAI au fost mobilizați, zilnic, la nivel național, pentru a asigura climatul de ordine publică și intervențiile în situații de urgență.
Toate misiunile s-au desfășurat sub o coordonare integrată, în baza Planului general de măsuri aprobat de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Nicolae BODE.
Pentru Sărbători Pascale petrecute în siguranță, conducerea MAI a cerut suplimentarea efectivelor, o prezență activă în stradă pentru a preveni faptele ilegale și pentru a asigura intervenția rapidă în cazul producerii unor incidente, precum și acordarea unei atenții deosebite locurilor aglomerate, inclusiv lăcașurilor de cult.
Din punct de vedere al numărului de participanți, cele mai importante manifestări religioase au avut loc la lăcașuri de cult din București, Galați, Neamț și Suceava, unde au fost prezente între 6.000 și 9.000 de persoane. În Noaptea de Înviere, numărul total de credincioși care au mers la lăcașurile de cult a depășit 1,5 milioane.
Cei 9.000 de polițiști care au fost la datorie, zilnic, au acționat pentru păstrarea ordinii și siguranței publice, apărarea patrimoniului public și privat, creșterea gradului de siguranță rutieră și a transporturilor feroviare.
Pentru fluidizarea traficului rutier au fost dispuse măsuri speciale la nivel național, inclusiv la granița cu Bulgaria și Ungaria, având în vedere numărul de români care au ales să petreacă Paștele în străinătate.
1.600 de polițiști rutieră, sprijiniți de colegii de la ordine publică, au acționat pentru fluidizarea traficului și prevenirea evenimentelor rutiere.
În ultimele trei zile, militarii pompieri au intervenit în peste 4.000 de situații de urgență, 80 % dintre acestea fiind cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat. Totodată, s-a intervenit pentru stingerea a 270 de incendii și în alte 472 de misiuni de protejare a comunităților.
În această perioadă, aeronavele Inspectoratului General de Aviație al M.A.I. au executat 53 de misiuni operative la nivel național, 48 dintre acestea fiind misiuni SMURD.
Jandarmii au executat 85 intervenții pentru ajutorarea persoanelor aflate în situații de risc, toate situațiile fiind rezolvate rapid și fără probleme deosebite. De asemenea, jandarmii montani au intervenit pentru ajutarea a 9 persoane blocate cu autoturismele pe drumuri acoperite cu zăpadă în zona Bicazului și Păltiniș. Cu ajutorul jandarmilor, persoanele au ajuns în siguranță la locurile de cazare.
În perioada 22-24 aprilie a.c., polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru aproximativ 500.000 de persoane și pentru circa 120.000 de mijloace de transport. Cea mai tranzitată frontieră a fost cea aeriană, polițiștii de frontieră efectuând formalitățile pentru aproximativ 200.000 de persoane.
Comparativ cu perioada Sărbătorilor Pascale a anului trecut, în acest an s-a constatat o creștere cu peste 150% a numărului de persoane și turisme care au tranzitat frontiera de stat. Polițiștii de frontieră au suplimentat numărul de artere de control, iar în anumite moment, pentru a crește fluența tranzitului, au folosit și echipamentele mobile de control.
Angajații Ministerului Afacerilor Interne sunt la datorie și în cursul zilei de astăzi. Având în vedere numărul mare de cetățeni care au petrecut Sărbătorile în alte localități decât cea de domiciliu și se întorc astăzi acasă, efectivele Poliției vor acorda o atenție deosebită fluidizării traficului și prevenirii accidentelor grave.
Elicopterele Inspectoratului General de Aviație al MAI vor monitoriza traficul din aer, echipajele de la sol fiind informate în timp util despre locurile unde sunt probleme și unde este nevoie de intervenție rapidă.
Pentru a descuraja conducătorii auto să depășească viteza legală, polițiștii vor acționa cu aproximativ 370 de aparate radar. Dispozitivul rutier mobilizat astăzi este similar celui din ultimele zile, când numărul de accidente grave a înregistrat o scădere cu peste 57% față de Sărbătorile Pascale de anul trecut.
Pentru a ajunge cu bine la destinație, recomandăm conducătorilor auto să conducă prudent, să nu bruscheze comenzile vehiculelor și să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare. Pietonilor le recomandăm să evite deplasarea pe partea carosabilă, să traverseze doar prin locurile marcate corespunzător și numai după ce s-au asigurat că nu există nici un pericol.
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, a transmis mulțumiri angajaților MAI pentru modul în care și-au îndeplinit misiunile, dar și cetățenilor, care ne-au fost parteneri în eforturile de a asigura o minivacanță fără probleme, respectând legile și normele de conviețuire socială.