Comunicat de presă

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne, alături de reprezentanții principalelor structuri ale instituției, a participat, miercuri, 27 aprilie a.c., la Palatul Cercului Militar Național, la activitatea de împachetare a cadourilor pentru veteranii de război din România și din Republica Moldova.

Evenimentul este parte a campaniei „Recunoștință veteranilor de război” din seria manifestărilor dedicate „Zilei Veteranilor de Război” și constă în distribuirea unor pachete celor 1.748 veterani de război și celor 43 de văduve de război de pe teritoriul României, precum și celor patru veterani din Republica Moldova. Acțiunea de distribuire a pachetelor se desfășoară în perioada 26-28 aprilie.

La 29 aprilie se sărbătorește, în fiecare an, Ziua Veteranilor de Război, instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/2007, marcată prin ceremonii militare și religioase dedicate eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Anul acesta se împlinesc 120 de ani de la instituirea, de către Regele Carol I, prin Decretul Regal, a calității de „veteran de război” pentru foștii luptători participanți la Războiul de Independență din anii 1877-1878 (29 aprilie 1902).

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Auditului Intern în M.A.I. Citiți mai mult

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 197 de autori de infracțiuni. Mai multe detalii

24 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 19.000 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 626 de permise de conducere. Detalii aici

Sari la conținut