Mesajul ministrului Afacerilor Interne cu ocazia Zilei Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane

Sărbătorim, astăzi, Ziua Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, o structură esențială a statului român în asigurarea respectării unor drepturi fundamentale ale omului și a demnității persoanelor.

Domeniul luptei împotriva traficului de ființe umane este unul delicat și care presupune o bună coordonare și colaborare cu toate instituțiile de la nivel național și internațional, pe toate palierele de abordare a acestui fenomen: prevenirea, protecția și asistența victimelor, combatere, monitorizarea și evaluarea fenomenului și a implementării politicilor naționale și internaționale.

Exploatarea ființei umane, de orice natură, este de neconceput într-o societate modernă, în care se fac eforturi consistente, atât la nivel decizional cât și la nivelul societății, pentru apărarea unor drepturi precum libertatea, dreptul de a decide pentru propria persoană, pentru conștientizarea acestui să existe acest flagel.

Trebuie să fim conștienți de faptul că deși societatea evoluează, exisă încă oameni care profită de slăbiciunile și vulnerabilitățile unor persoane pentru profitul personal sau al unor grupări infracționale organizate. Totodată, trebuie să înțelegem că modalitățile de acțiune ale acestor infractori sunt în continuă diversificare, iar resursele noastre trebuie să se adapteze permanent acestor noi provocări, atât din punct de vedere legislativ cât și din punct de vedere operațional.

Traficul de persoane reprezintă o prioritate pentru toate organismele internaționale, europene și naționale, inclusiv pentru România care este un partener de anvergură pentru instituțiile din alte țări, implicate identificarea, tragerea la răspunderea și combaterea acestui fenomen.

Le urez tuturor angajaților din structurile Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane sănătate, putere de muncă și misiuni reușite!


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut