Comunicat de presă

Astăzi, 2 iunie, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Nicolae BODE, a participat, alături de alți reprezentanți ai conducerii ministerului, la ceremonialul-militar religios organizat la sediul MAI, în contextul Zilei Eroilor.

În cadrul ceremoniei, au fost amintite numele eroilor Ministerului Afacerilor Interne – angajați ai structurilor subordonate, care și-au pierdut viața în misiuni, începând cu anul 1990, fiind ținut un moment de reculegere.

Cu prilejul evenimentului dedicat acestei zile cu dublă semnificație, sărbătoarea Înălțării Domnului și Ziua Eroilor, ministrul Afacerilor Interne a subliniat importanța rememorării faptelor de onoare și de curaj ale personalului MAI decedat în misiunile încredințate.

„Ziua Eroilor este unul dintre momentele cu semnificație aparte pentru fiecare român. Este o sărbătoare în care îi omagiem pe cei care și-au dat viața pentru Țară, în numele principiilor și valorilor care ne definesc ca români. Este o zi în care omagiem sacrificiul pentru binele comun, un moment în care rememorăm faptele eroilor noștri, a celor care au făcut posibil ca noi să ne bucurăm de un stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil. Jertfa lor este prețul libertății de care ne bucurăm astăzi. Avem datoria să învățăm tinerele generații că libertatea se câștigă și se păstrează cu mult curaj și devotament.”, a transmis oficialul.

Totodată, ministrul a subliniat importanța activității pe care o desfășoară personalul structurilor MAI și riscurile la care acesta se expune, zilnic, pentru siguranța cetățenilor.

„Polițiști, jandarmi, pompieri, polițiștii de frontieră sunt cu toții la datorie pentru noi. Și-au asumat o nobilă misiune, aceea de a proteja comunitățile cu prețul vieții și de a ne fi aproape în situații dificile. Sunt eroii noștri, modele de curaj și patriotism, pentru care au respectul și recunoștința noastră și a generațiilor ce vor urma.”

La activitate au mai participat secretarii de stat, reprezentanții principalelor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, ai cultelor religioase din România, precum și membri ai familiilor eroilor MAI amintiți astăzi.

*

Tot astăzi, ministrul Lucian Nicolae BODE a participat, alături de Președintele României, Klaus Iohannis, membri ai Guvernului României și reprezentanți ai autorităților centrale și locale la ceremonia de depunere de coroane de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut, din Parcul Carol I.

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Auditului Intern în M.A.I. Citiți mai mult

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 197 de autori de infracțiuni. Mai multe detalii

24 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 19.000 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 626 de permise de conducere. Detalii aici

Sari la conținut