Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului

În acest an, sărbătorim Ziua Refugiatului într-un context în care îi avem printre noi pe cei care au fugit din calea războiului din Ucraina.

Ziua Refugiatului onorează curajul și spiritul de sacrificiu al semenilor noștri aflați în situații dificile.

Ne îndreptăm toată atenția spre cei nevoiți să fugă din calea conflictelor și a persecuțiilor pentru a începe o nouă viață acolo unde drepturile fundamentale ale omului sunt respectate, în țări unde există premisele unui viitor sigur pentru fiecare persoană.

În acest an, din nefericire, calitatea de „refugiat” a căpătat forme și proporții neașteptate chiar la granițele României.

Sute de mii de oameni au traversat granițele României fugind din fața unei agresiuni absurde și nedrepte, căutând siguranță, cu speranța în libertate și cu încredere într-un  viitor mai bun pentru copiii lor.

România și-a arătat, încă de la debutul crizei umanitare deplina deschidere de a-i primi și sprijini pe cei aflați în dificultate.

Țara noastră a devenit casă în ultimii ani pentru suflete din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, zone în care războiul a invadat brutal viețile multor oameni.

Faptul că în ultimele 117 zile, am fost uniți și solidari în fața celei mai mari crize umanitare și de securitate de după cel de-al doilea război mondial, constituie mărturia firească a maturității instituționale a țării noastre și o împlinire a vocației europene și euroatlantice a României.

Alături de partenerii noștri rămânem fideli principiilor și valorilor fundamentale care au stat la baza puternicelor alianțe economice sau militare din care România face parte, iar apărarea drepturilor persoanelor se constituie într-un deziderat fundamental al construcției euro-atlantice.

Siguranță, ospitalitate, solidaritate – sunt principii care stau la baza relației românilor cu persoanele refugiate iar astăzi, de Ziua Refugiatului, reiterez angajamentul nostru față de acestea!


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut