Ministerul Afacerilor Interne, în parteneriat cu Spitalul de Urgență “Prof. Dr. Dimitrie Gerota” București, anunță lansarea proiectului cu titlul Creșterea siguranței pacienților în Spitalul Prof. Dr. D. Gerota, cod SMIS 2014+ 155152.
Contractul de Finanțare nr. 1479 a fost semnat în data de 27.05.2022 între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management, și Ministerul Afacerilor Interne, în calitate de beneficiar al finanțării, având o valoare totală de 9.347.739,29 lei, din care 100% contribuție UE și o perioadă de implementare de 16 luni, respectiv mai 2022 – august 2023.
Proiectul este finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 10.1 Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale.
Obiectivul proiectului îl reprezintă crearea unui mediu spitalicesc sigur și performant în Spitalul de Urgență “Prof. Dr. Dimitrie Gerota” București în vederea obținerii unui răspuns în timp util și eficient al sistemului medical public la criza COVID – 19.
Proiectul are printre principalele rezultate:
- Achiziția unui Sistem de detectare, semnalizare și alarmare în cazul depășirii concentrației maxime admise de oxigen.
- Dezvoltarea infrastructurii existente de asigurare ventilație și purificare aer, precum și creșterea securității în structurile care utilizează fluide medicale, prin modernizarea sistemului de filtroventilație din blocul operator, laborator, ambulator, a stației de furnizare oxigen și a sistemului de distribuție gaze medicale, gen console, precum și extinderea sistemului de filtroventilație la o nouă sală de operații, spălătorie, sterilizare.
Astfel, proiectul va conduce la creșterea calității actului medical desfășurat într-o unitate medicală în context pandemic, prin modernizarea si dezvoltarea infrastructurii medicale.
Proiect finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Persoană de contact: Alida Moise
Alida.moise@mai.gov.ro /