În ultimele 24 de ore, efectivele MAI au intervenit la 5.129 de evenimente, dintre care 3.681 de misiuni au fost circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.448 au fost intervenții în situații de urgență.
Principalele misiuni s-au axat pe salvarea persoanelor, prevenirea și combaterea infracțiunilor, creșterea nivelului de siguranță rutieră și asigurarea climatului de ordine publică.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 889 de posibile infracțiuni, 29 % dintre acestea fiind din oficiu.
În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, duminică, s-au dispus măsuri preventive pentru 38 de persoane.
Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 268 de autori de infracțiuni care au săvârșit 266 de fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 10 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
În ultimele 24 de ore au continuat și acțiunile care au vizat menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație. În urma abaterilor constatate, polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 793 de permise de conducere și au retras 304 certificate de înmatriculare.
Pe parcursul misiunilor desfășurate la nivel național, polițiștii și jandarmii au constatat 9.171 de abateri de natură contravențională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 3.4 milioane de lei.
Duminică, angajații IGSU au efectuat 25 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 4 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Totodată, au aplicat 132 de sancțiuni contravenționale în valoare de 89.100 de lei.
Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.171) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 98 pentru stingerea de incendii și 6 pentru descarcerare.
Pentru aplicarea măsurilor de autoprotecție, au fost transmise 24 de mesaje de avertizare a populației, prin sistemul de urgență „RO-ALERT”.
Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 10 persoane.
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale, fiind salvate 13 persoane aflate în situații de urgență.
În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.358 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 42.816 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 22 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 35.2%.
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 29.945 de mijloace de transport și 127.376 de persoane, dintre care 9.856 de cetățeni ucraineni.