Principalele misiuni ale structurilor MAI în ultimele 24 de ore

Efectivele Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, organizează, joi, 7 iulie a.c., 9 acțiuni operative în cadrul cărora efectuează 69 de percheziții pentru combaterea faptelor ilegale din mai multe domenii: combaterea criminalității organizate și a criminalității economice, investigații criminale și regimul armelor, explozibili și substanțe periculoase.

În ultimele 24 de ore, structurile MAI au continuat misiunile pentru menținerea ordinii și siguranței publice, pentru prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel, dar și pentru supravegherea și controlul frontierei de stat și gestionarea situațiilor de urgență.

Astfel, structurile operative ale MAI au intervenit la 4.863 de evenimente, 3.246 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.617 circumscrise situațiilor de urgență.

Miercuri, la nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 1.014 posibile infracțiuni, 21% dintre acestea fiind din oficiu. De asemenea, s-au dispus măsuri preventive pentru 103 persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate de polițiști au fost identificați 57 de autori în 45 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 160 de autori de infracțiuni care au săvârșit 157 de fapte penale.

Tot ieri, polițiștii au depistat 31 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Pe parcursul misiunilor desfășurate, ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 8.924 de abateri de natură contravențională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 4,1 milioane de lei.

Polițiștii rutieri au continuat, în ultimele 24 de ore, acțiunile care au vizat menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație. Astfel, în urma abaterilor constatate, polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 517 permise de conducere și au retras 260 de certificate de înmatriculare.

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 166 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 29 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Totodată, pentru abaterile constatate, au aplicat 736 de sancțiuni contravenționale în valoare de 245.000 lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.306) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, iar 133 pentru stingerea de incendii.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 8 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 12 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane aflate în situații de urgență.

Au fost emise 17 mesaje de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.359 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 45.543 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 346 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 37,6%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 23.047 de mijloace de transport și 98.312 persoane, dintre care 10.486 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut