Principalele misiuni ale structurilor MAI în ultimele 24 de ore

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat, în ultimele 24 de ore, pentru prevenirea și combaterea infracționalității, creșterea gradului de siguranță rutieră, menținerea ordinii și siguranței publice, supravegherea și controlul frontierei de stat, precum și pentru gestionarea situațiilor de urgență și au intervenit la 4.769 de evenimente, 3.335 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.434 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 960 de posibile infracțiuni, aproximativ 32% dintre acestea fiind din oficiu.

În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, duminică, s-au dispus măsuri preventive pentru 25 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 14 autori în 16 dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 248 de autori de infracțiuni care au săvârșit 275 de fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 16 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

În urma acțiunilor desfășurate pentru menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație, polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 810 permise de conducere și au retras 295 de certificate de înmatriculare.

Pe parcursul misiunilor desfășurate la nivel național, polițiștii și jandarmii au constatat 10.097 de abateri de natură contravențională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,7 milioane de lei. Totodată, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 12 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 82 de sancțiuni contravenționale în valoare de 17.000 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.154) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 120 pentru stingerea de incendii și 9 pentru descarcerare.
Au fost emise 14 mesaje de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 6 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 9 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.360 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 46.174 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 30 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 35.7%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 32.920 de mijloace de transport și 146.253 de persoane, dintre care 11.409 cetățeni ucraineni.

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut