Comunicat de presă

Efectivele MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.764 de evenimente, 3.052 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.712 circumscrise situațiilor de urgență.

Vineri, la nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 898 de posibile infracțiuni, 21% dintre acestea fiind din oficiu.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 149 de autori de infracțiuni care au săvârșit 165 de fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 22 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale. S-au dispus măsuri preventive pentru 46 de persoane și au fost identificați 23 de autori în 15 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

În ultimele 24 de ore au continuat acțiunile pentru menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație. Astfel, polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 613 permise de conducere și au retras 253 de certificate de înmatriculare.

Pe parcursul misiunilor desfășurate la nivel național, polițiștii și jandarmii au constatat 7.551 de abateri de natură contravențională și au aplicat amenzi în valoare de peste 2,7 milioane de lei. De asemenea, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au aplicat 538 de sancțiuni contravenționale în valoare de 270.600 de lei în urma celor 138 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.328) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 214 pentru stingerea de incendii și 5 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 4 persoane.

În ultimele 24 de ore au fost emise 15 mesaje de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”.

Piloții Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne au executat 14 misiuni aero-medicale, fiind salvate 15 persoane aflate în situații de urgență.

De la începerea conflictului din Ucraina, 4.359 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 47.666 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 255 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 47,9%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 38.448 de mijloace de transport și 150.268 de persoane, dintre care 12.319 cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut