Efectivele Poliției Române efectuează marți, 19 iulie a.c., 6 acțiuni operative și 29 de percheziții în dosare penale din domeniile combaterea crimei organizate și investigarea criminalității economice.
Principalele misiuni desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore, au continuat să fie prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel, menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat și acordarea asistenței medicale de urgență.
Ieri, efectivele MAI au intervenit la 5.199 de evenimente, 3.305 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.894 circumscrise situațiilor de urgență.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 1.008 posibile infracțiuni, 22,5% dintre acestea fiind din oficiu.
În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 55 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 31 de autori în 32 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.
Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 200 de autori de infracțiuni care au săvârșit 202 fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 19 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
În urma acțiunilor desfășurate pentru menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație, polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 501 permise de conducere și au retras 279 de certificate de înmatriculare.
Pe parcursul misiunilor desfășurate la nivel național, polițiștii și jandarmii au constatat 7.243 de abateri de natură contravențională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,6 milioane de lei. Totodată, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat, luni, 120 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 491 de sancțiuni contravenționale în valoare de 240.100 de lei.
Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.462) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 248 pentru stingerea de incendii, 32 pentru căutarea/deblocarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții și 4 pentru descarcerare. Au fost emise 13 mesaje de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”.
Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 6 persoane.
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 14 persoane aflate în situații de urgență.
Totodată, polițiștii au salvat o persoană care intenționa să se sinucidă.
În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.360 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 48.182 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 427 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 57,2%.
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 33.256 de mijloace de transport și 130.175 de persoane, dintre care 10.927 de cetățeni ucraineni.