Comunicat de presă

În această dimineață, structurile Poliției Române desfășoară 8 acțiuni operative și 39 de percheziții în dosare penale din domeniile combaterea criminalității organizate, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase și investigarea criminalității economice.

În ultimele 24 de ore, principalele misiuni ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne au fost asigurarea unui climat normal de siguranță publică, prevenirea accidentelor grave, desfășurarea eficientă a controlului în punctele de trecere a frontierei și a intervențiilor în situații de urgență.

Efectivele MAI au intervenit la 3.747 de evenimente, 2.426 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.321 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 820 de posibile infracțiuni, peste 21% dintre acestea fiind din oficiu.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 136 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 132 de fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 19 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 101 persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 39 de autori în 29 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au continuat acțiunile care au vizat menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație. În urma abaterilor constatate, polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 534 de permise de conducere și au retras 263 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 7.257 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,3 milioane de lei. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 215 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 794 de sancțiuni contravenționale în valoare de 194.601 lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.109) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 27 pentru stingerea de incendii și 13 pentru descarcerare.

Au fost emise 8 mesaje de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 2 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 19 misiuni aero-medicale, fiind salvate 16 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.387 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 71.808 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 328 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 27,4%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 21.328 de mijloace de transport și 79.222 de persoane, dintre care 9.560 cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut