Comunicat de presă

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, domnul chestor general de poliție Bogdan DESPESCU, a avut vineri, 14 octombrie 2022, o întrevedere cu doamna Kari JOHNSTONE, Directorul Biroului de Monitorizare și Combatere a Traficului de Persoane, instituție din cadrul Departamentului de Stat american.

Întâlnirea, care face parte din consultările periodice avute cu partenerul extern, a constituit un bun prilej de a discuta aspecte ce țin de prevenirea și combaterea traficului de persoane. Totodată, au fost prezentate demersurile României pentru reducerea și controlul fenomenului traficului de persoane. În acest sens, demnitarul român a evidențiat activitatea intensă a polițiștilor din structurile de combatere a criminalității organizate, concretizată prin destructurarea mai multor grupări organizate, precum și cea de prevenire și asistență acordată victimelor, derulată de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane.

Oficialul american a remarcat progresele înregistrate de la ultima întrevedere cu partea română desfășurată în contextul vizitei la Washington, în luna mai 2022, a ministrului Afacerilor Interne, domnul Lucian Nicolae BODE. Totodată,  a reiterat recomandările făcute României în cadrul Raportului publicat în luna iulie a acestui an.

Cei doi oficiali au convenit asupra necesității continuării de către autoritățile române a eforturilor de prevenire și combatere a traficului de persoane, ale căror rezultate pozitive au readus țara noastră în Tier 2 (Nivelul 2) în cadrul Raportului.

Un alt subiect abordat a fost cel legat de răspunsul României la criza refugiaților din Ucraina. Ca urmare a măsurilor luate de autoritățile române, la acest moment nu există un risc imediat al refugiaților din Ucraina la trafic de persoane. Doamna Kari Johnstone a transmis aprecierea pentru eforturile depuse de țara noastră pentru a garanta siguranța refugiaților ucraineni, având în vedere situația vulnerabilă în care se regăsesc aceștia.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut