Comunicat de presă

Menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat, precum și acordarea asistenței medicale de urgență reprezintă principalele misiuni desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore.

Astfel, structurile MAI au intervenit la 3.661 de evenimente, 2.370 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.291 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 751 de posibile infracțiuni, aproximativ 21% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 45 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 28 de autori în 29 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

De asemenea, echipajele de poliție au depistat 16 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 90 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 91 de fapte penale.

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au continuat acțiunile care au vizat menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație. În urma abaterilor constatate, polițiștii rutieri au reținut 571 de permise de conducere și au retras 226 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 6.941 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,6 milioane de lei. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 108 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 429 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 315.500 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.088) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 34 pentru stingerea de incendii și 3 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 11 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 5 misiuni aero-medicale, fiind salvate 5 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.391 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 87.808 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 373 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 29,1%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 21.169 de mijloace de transport și 72.497 de persoane, dintre care 7.450 de cetățeni ucraineni.

 DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut