Comunicat de presă

În ultimele 24 de ore, principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne au fost prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat și asigurarea intervenției eficiente în situații de urgență.

Structurile MAI au intervenit la 3.901 evenimente, 2.582 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.319 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 750 de posibile infracțiuni, aproape 24% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 32 de persoane.

De asemenea, echipajele de poliție au depistat 12 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Duminică, polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 178 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 196 de fapte penale.

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri intensificat acțiunile pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și au reținut 744 de permise de conducere (din care 147 pentru consum de alcool și 17 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise), fiind retrase și 293 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 9.974 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,7 milioane de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.107) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 64 pentru stingerea de incendii și 5 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 9 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 5 misiuni aero-medicale, fiind salvate 4 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.398 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 109.353 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 18 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 38,9%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 17.890 de mijloace de transport și 66.862 de persoane, dintre care 7.052 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Auditului Intern în M.A.I. Citiți mai mult

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 197 de autori de infracțiuni. Mai multe detalii

24 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 19.000 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 626 de permise de conducere. Detalii aici

Sari la conținut