Angajații Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore, s-au aflat la datorie executând misiuni specifice menținerii ordinii și liniștii publice, creșterii gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat, precum și pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
Astfel, efectivele MAI au intervenit în cazul a 4.146 de evenimente, 2.713 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.433 circumscrise situațiilor de urgență.
Au fost prinși în flagrant 181 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 196 fapte penale, și au fost depistate 23 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
Totodată, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 37 de persoane.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 784 de posibile infracțiuni, peste 23% dintre acestea fiind din oficiu.
De asemenea, echipajele de poliție au acționat, la nivelul întregii țări, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Au reținut 741 de permise de conducere (dintre care 86 pentru consum de alcool și 11 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise) și au retras 327 certificate de înmatriculare.
Polițiștii și jandarmii au constatat 10.454 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,7 milioane de lei. De asemenea, pompierii au desfășurat 6 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 6.000 de lei.
Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.195) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 88 pentru stingerea de incendii și 6 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 14 persoane.
La rândul lor, polițiștii au salvat 4 persoane aflate în situații critice, 2 persoane salvate din incendii și 2 persoane cu intenții suicidale.
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane aflate în situații de urgență.
În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.399 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 116.956 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare. Sâmbătă nicio persoană nu a depus cerere pentru permis de ședere.
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 39,1%.
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 24.034 de mijloace de transport și 84.164 de persoane, dintre care 7.687 de cetățeni ucraineni.