În contextul avertizării de fenomene hidrologice imediate – COD ROȘU – emisă pentru județul Timiș, valabilă până astăzi, ora 16.00, ce vizează creșteri rapide de debite și niveluri cu depășiri ale cotelor de pericol, se înregistrează efecte în 5 localități din județul Timiș (Făget, Răchita, Cladova, Ohaba Lungă și Balint), unde se intervine pentru evacuarea apei din 13 curți și de pe un drum județean (DJ 609).
De asemenea, pentru a preveni orice situație care le poate pune viața în pericol, în localitatea Răchita au fost evacuați preventiv 15 preșcolari și 50 de elevi de la o unitate de învățământ situată în apropierea unui canal tehnologic care s-ar putea revărsa din cauza creșterii debitului râului Bega.
La acest moment se acționează pentru consolidarea digului pe o lungime de aproximativ 100 de metri.
La nivel național, situația este monitorizată prin Centrul Național de Conducere Integrată care funcționează la nivelul MAI. Orice situație de risc pentru cetățeni va fi semnalată în cel mai scurt timp, astfel încât să se poată ști în orice moment unde este nevoie de sprijinul echipelor de intervenție.
De asemenea, în contextul fenomenelor hidrometeorologice prognozate, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat efecte în 29 localități din 12 județe (BH, CS, CJ, CT, HR, HD, MM, PH, SJ, SB, SV, TR) și municipiul București, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei din 3 case și 2 anexe gospodărești.
Totodată, s-a acționat și precum degajarea mai multor elemente de construcție, a 115 copaci, 5 stâlpi de electricitate, fiind rănite 2 persoane și avariate 2 autovehicule și 4 imobile.
Una dintre intervențiile pompierilor a avut loc în localitatea Azuga din județul Prahova, unde un copac s-a prăbușit peste un autoturism în care se aflau 4 pasageri. În urma evaluării medicale, 2 victime au fost transportate la spital.
În județul Sibiu, la Cabana Bâlea Lac, 30 turiști au fost temporar blocați deoarece telecabina nu a putut fi pusă în funcțiune din cauza vântului.
De asemenea, circulația rutieră a fost temporar blocată pe 4 drumuri (2 naționale – DN 1/CJ, DN 17B/SV și 2 județene DJ 688/HD, DJ 787F/HD) și s-a desfășurat cu dificultate pe 6 drumuri (3 naționale – DN 17/SV, DN 1H/BH, DN 76/HD și 3 județene – DJ 107P/CJ, DJ 187/MM, DJ 687J/HD) din cauza copacilor căzuți pe carosabil, a aluviunilor precum și a ninsorii abundente, unde s-a acționat cu utilaje specifice și material antiderapant, fiind astfel permisă reluarea traficului rutier în siguranță.
Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, s-au înregistrat avarii în 128 de localități din 3 județe (AB, CJ, HD), fiind afectați aproximativ 21.380 de consumatori, situație la a cărei remediere se lucrează în acest moment.
Pentru o bună gestionare a situației din teren, a fost dispusă activarea Centrelor Județene de Coordonare și Conducere a Intervenției, prin operaționalizarea Grupelor Operative la nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență din județele Alba și Hunedoara.
*
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, până astăzi, 27 februarie a.c., rămân în vigoare un COD GALBEN de ninsori însemnate cantitativ, în Banat, Crișana, Maramureș, în cea mai mare parte a Transilvaniei și local în jumătatea de nord a Moldovei, precum și un COD PORTACALIU de ninsori abundente În Munții Apuseni, în nordul Carpaților Orientali și în zonele submontane aferente.
În acest sens, inspectoratele pentru situații de urgență din județele vizate de vremea nefavorabilă sunt pregătite pentru a putea veni în sprijinul cetățenilor, pentru gestionarea, cu operativitate, a tuturor situațiilor care pot pune în pericol siguranța cetățenilor.
O atenție deosebită va fi acordată circulației pe drumurile publice, în condițiile în care este prognozată depunere de polei, aceasta fiind una dintre principalele cauze ale problemelor de circulație rutieră pe timp de iarnă.
Pentru siguranța dumneavoastră, vă recomandăm să nu plecați la drum decât dacă aveți autoturismul echipat pentru circulația în condiții de iarnă. Pe drumurile acoperite de zăpadă sau polei, rulați cu viteză redusă și păstrați o distanță corespunzătoare faţă de alte autovehicule care să vă permită să opriți în siguranță.
Informați-vă în legătură cu evoluția fenomenelor hidrometeorologice din zona în care urmează să vă deplasați, respectați recomandările autorităților și eventualele restricții de circulație impuse preventiv pe unele sectoare de drum!
Orice situație de urgență cauzată de vremea severă poate fi semnalată la numărul unic de urgență 112!