Comunicat de presă

Prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de natură contravențională sau penală comise la regimul armelor și munițiilor, al explozivilor și substanțelor periculoase reprezintă o prioritate permanentă a structurilor specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

În anul 2022, polițiștii specializați de la nivelul structurilor centrale și teritoriale au gestionat aproximativ 4.500 de sesizări de infracțiuni, dintre care cele mai multe au fost pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materialelor explozive, uzul de armă fără drept sau cele privitoare la fondul cinegetic și protecția vânatului.

În urma acțiunilor desfășurate, au fost indisponibilizate în vederea confiscării peste 3.000 de arme de foc, 370.000 de cartușe de diferite calibre, 500 kg de explozivi și peste 100 de tone de articole pirotehnice.

În anul 2022, au fost eliberate 5.833 de permise de armă, în timp ce în 2.931 de cazuri, dreptul de deținere a fost anulat ca urmare a încălcării prevederilor legale în materie. În România, la finalul anului trecut, 113.811 persoane fizice erau autorizate pentru deținere de arme, dintre care 72.771 sunt deținători de arme letale.

O atenție deosebită a fost acordată combaterii traficului ilegal cu armament și muniție la frontierele țării. Astfel, în anul 2022 au fost descoperite, ca urmare a controalelor efectuate la frontieră, 23 de arme (8 pistoale cu aer comprimat, 6 pistoale cu gaze, 2 puști de vânătoare și una cu aer comprimat, 6 alte arme), 2.796 cartușe, 15.861 bucăți, 1.803 kg materiale pirotehnice și 48 componente arme.

Cele 239 de infracțiuni la nerespectarea regimului armelor și munițiilor constatate la frontieră au fost comise de persoane provenind din Africa de Sud, Austria, Bulgaria, Danemarca, Franța, Georgia, Grecia, Israel, Italia, Malta, Marea Britanie, Moldova, Norvegia, Palestina, Portugalia, România, SUA, Siria, Slovacia, Spania și Ucraina.

În calitate de punct național focal, pentru implementarea Directivei 91/477/EEC Arme, structura specializată din cadrul Poliției Române a primit de la autoritățile similare din statele membre 329 de informări, prin intermediul aplicației informatice IMI (Internal Market Information System), privind achiziționarea de pe teritoriul lor a unor arme de foc de către cetățeni români, care au fost verificate și transmise structurilor pe a căror rază de competență domiciliază cumpărătorii.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut