Comunicat de presă

Astăzi, 29 martie a.c., efectivele Poliției Române desfășoară 10 acțiuni operative și 80 de percheziții domiciliare în dosare penale privind săvârșirea unor infracțiuni din domeniile: investigarea criminalității economice, combaterea criminalității organizate, investigații criminale.

În ultimele 24 de ore, angajații Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 3.605 de evenimente, 2.170 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.435 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 738 de posibile infracțiuni, 16,7% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 61 de persoane.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 124 de autori de infracțiuni care au săvârșit 134 de fapte penale. Totodată, au fost depistate 17 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Ca urmare a încălcării legislației rutiere, polițiștii au retras 257 de certificate de înmatriculare și au reținut 494 de permise de conducere (dintre care 20 pentru consum de alcool și 7 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise).

Polițiștii și jandarmii au aplicat 7.690 sancțiuni contravenționale pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 2,4 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 212 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 36 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 711 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 650.600 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.049) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 99 pentru stingerea de incendii și 3 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 12 persoane.

Totodată, piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 8 misiuni aero-medicale, fiind astfel salvate 6 persoane.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.402 cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 125.874 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 310 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 39,3%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 18.934 de mijloace de transport și 66.317 de persoane, dintre care 7.348 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut