În data de 09.05.2023 a avut loc Conferința Ministerială a Forumului statelor membre din spaţiul Schengen cu frontiere externe terestre, organizat de Ministerul Afacerilor Interne din România, în sistem videoconferință.
Acest eveniment a reunit delegaţii din statele membre ale Forumului (Finlanda, Polonia, Norvegia, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Ungaria, România) și directori ai agențiilor UE FRONTEX, EUROPOL, eu-LISA. Activitatea a beneficiat și de participarea doamnei Ylva JOHANSSON, comisar pentru afaceri interne. Reuniunea a fost moderată de ministrul afacerilor interne, domnul Lucian BODE, în contextul deținerii Președinției acestui Forum de către România, în 2023.
Temele abordate în cadrul Conferinței Ministeriale au vizat subiecte de interes comun, în contextul eforturilor de consolidare a securității interne la nivelul UE și a frontierelor externe, pentru a răspunde în special provocărilor la adresa frontierelor externe terestre, respectiv implementarea managementului european al frontierelor și provocări în implementarea Regulamentului (UE) 1896/2019 privind Poliția de Frontieră și Garda de Coastă la nivel european.
Domnul ministru Bode a subliniat că provocările actuale demonstrează importanța unui răspuns operațional mai puternic, adaptat la dimensiunea și natura amenințărilor și riscurilor. Ca și ceilalți participanți, a reiterat faptul că asigurarea unei protecții adecvate a frontierelor externe ale UE și un management eficient al fenomenului migraționist se pot realiza doar printr-un efort coordonat la nivel național și european, care presupune concertarea eforturilor tuturor entităților implicate: state membre, instituții europene și agenții europene dedicate, atât la nivelul UE, cât și cele de pe palierul dimensiunii externe, prin consolidarea cooperării cu țările terțe.
La finalul reuniunii a fost agreată o Declarație Comună, ce va fi prezentată celorlalți miniștri de interne din statele membre UE și asociate Schengen cu ocazia proximei reuniuni a Consiliului Justiție și Afaceri Interne din luna iunie a.c.
Informaţii de background
Forumul statelor membre din spaţiul Schengen cu frontiere externe terestre reprezintă un instrument de cooperare creat în 2013, la iniţiativa Finlandei şi Poloniei, „din nevoia reprezentării şi promovării intereselor statelor respective în cadrul Consiliului UE şi pentru a consolida cooperarea între acestea”.
Forumul are 9 state membre: Finlanda, Polonia, Norvegia, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Ungaria, România.
Activitatea este deosebit de importantă pentru România, singura ţară fără statut de iure de membru Schengen, invitată să ia parte la lucrările Forumului la iniţiativa Poloniei, având în vedere că gestionează o frontieră externă terestră foarte importantă pentru UE.
Statutul de membru, dobândit în anul 2014, reprezintă, totodată, o recunoaştere a faptului că România utilizează de facto, la standarde înalte, toate instrumentele Schengen de securizare a frontierei și oferă un semnal puternic cu privire la atenţia deosebită pe care ţara noastră o acordă subiectelor legate de managementul frontierelor externe. .