Comunicat de presă

În marja Conferinței internaționale ″Black Sea and Balkans Security Forum″, organizată în perioada 18-19 mai a.c., domnul ministru Lucian BODE și domnul Ivan DEMERDZHIEV, viceprim-ministru pentru ordine publică și securitate și ministru de interne al Republicii Bulgaria, au avut o întrevedere bilaterală, principalele teme vizând coordonarea demersurilor pentru aderarea RO și BG la Spațiul Schengen, gestionarea provocărilor de la frontiera comună, continuarea și consolidarea cooperării bilaterale.

Întrevederea reprezintă o continuare a dialogului constant avut de cei doi demnitari, de la începutul acestui an, cu ocazia reuniunilor JAI, a participării la Conferința ministerială de la Sofia, respectiv a întâlnirilor în format videoconferință.

Cei doi demnitari au realizat un schimb de opinii cu privire la discuțiile avute cu miniștrii de interne din SM UE în perspectiva coordonării demersurilor pentru aderarea la spațiul Schengen.

De asemenea, au fost convenite măsuri destinate consolidării cooperării la frontieră pentru a preveni și combate migrația ilegală și infracțiunile conexe.

Totodată, în cadrul discuțiilor, a fost evidențiată buna cooperare operativă dintre cele două țări, prin continuarea misiunilor comune de patrulare pe litoralul bulgăresc, în sezonul estival 2023, și prin asigurarea unui schimb rapid de date și informații.

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Auditului Intern în M.A.I. Citiți mai mult

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 197 de autori de infracțiuni. Mai multe detalii

24 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 19.000 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 626 de permise de conducere. Detalii aici

Sari la conținut