Peste 750 de polițiști efectuează percheziții la nivel național pentru destructurarea unor grupuri infracționale organizate

Peste 750 de polițiști de combatere a criminalității organizate, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T, cu sprijinul Poliției de Frontieră și al Jandarmeriei Române sunt implicați într-o amplă operațiune pentru destructurarea unor grupuri infracționale organizate, specializate în trafic de droguri de risc și mare risc, precum și efectuarea de operațiuni cu substanțe cu efect psihoactiv.

În cadrul acțiunii coordonate, realizate la nivel național, sunt vizate și cauze ce au ca obiect traficul de persoane, exploatarea persoanelor vulnerabile și criminalitatea informatică.

Vor fi puse în executare peste 300 de mandate de percheziție domiciliară, cu scopul de a obține probe despre activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată și a altor persoane implicate în activități infracționale asociate criminalității organizate și peste 300 de mandate de aducere.

În total, structurile Ministerului Afacerilor Interne efectuează, astăzi, 385 de percheziții domiciliare și 72 de acțiuni operative pentru combaterea faptelor ilegale din domeniile: combaterea criminalității organizate, investigarea criminalității economice, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase și ordine publică.

În ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.095 evenimente, 2.555 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.540 circumscrise situațiilor de urgență, misiunile principale fiind menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat și acordarea asistenței medicale de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 804 posibile infracțiuni, peste 20% dintre acestea fiind din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 127 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 143 de fapte penale. Față de 56 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

Au fost depistate 15 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 287 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 521 de permise de conducere (dintre care 42 pentru consum de alcool și 6 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise).

Polițiștii și jandarmii au constatat 10.500 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei.

Pompierii au efectuat 220 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 43 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 957 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 823.601 de lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.305 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 63 pentru stingerea de incendii și 5 pentru descarcerare.

Pe parcursul intervențiilor de ieri, pompierii au salvat 42 de persoane. De asemenea, piloții Inspectoratului General de Aviație executat 24 de misiuni aero-medicale pentru transportul pacienților care aveau nevoie de asistență medicală de urgență și au salvat 20 de persoane.

Totodată, polițiștii au intervenit pentru salvarea a 2 persoane cu intenții suicidale.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.415 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 133.674 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 139 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 40,1%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 21.606 mijloace de transport și 80.842 de persoane, dintre care 8.705 cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut