În ultimele 24 de ore, structurile de ordine publică ale Ministerului Afacerilor Interne au intervenit pentru gestionarea a 2.824 de evenimente, iar pompierii au desfășurat 1.603 de misiuni.
Au fost semnalate 892 de posibile infracțiuni și au fost aplicate 9.532 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 3 milioane de lei.
La nivel național au fost prinși în flagrant 131 de autori de infracțiuni care au săvârșit 132 de fapte penale și s-au dispus măsuri preventive pentru 81 de persoane. Totodată, au fost depistate 17 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
Echipajele rutiere au desfășurat acțiuni la nivel național pentru prevenirea accidentelor grave de circulație, inclusiv prin depistarea conducătorilor auto care nu respectă limitele legale de viteză sau se urcă la volan sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise. Au fost reținute 530 de permise de conducere (dintre care 52 pentru consum de alcool și 4 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise) și au fost retrase 308 certificate de înmatriculare.
În ceea ce privește misiunile desfășurate de pompieri, cele mai multe (1.323) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 61 pentru stingerea de incendii și 3 pentru descarcerare.
Pe parcursul intervențiilor efectivelor MAI au fost salvate 19 persoane.
În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.418 cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent, au fost emise 136.183 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 111 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 36,7%.
În ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 28.138 de mijloace de transport și 113.204 de persoane, dintre care 16.139 de cetățeni ucraineni.