Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au fost în alertă, în ultimele 24 de ore, pentru a putea interveni rapid în sprijinul comunităților ca urmare a înregistrării unor fenomene hidro-meteorologice periculoase. Au fost înregistrate efecte în 18 localități din județele Alba, Arad, Bistrița-Năsăud, Mureș și Sibiu, fiind nevoie de intervenție pentru evacuarea apei din case, anexe, curți și din beciuri.
De asemenea, circulația rutieră a fost temporar întreruptă pe un tronson de drum județean (DJ 106/SB) din cauza apei și aluviunilor de pe carosabil (lungime afectată: 400 ml, lamă de apă: 30-40 cm).
În ultimele 24 de ore, pompierii au efectuat 1.606 de intervenții, iar structurile de ordine publică 3.014.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 871 de posibile infracțiuni, peste 27% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 102 persoane.
Au fost prinși în flagrant 156 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 162 de fapte penale, și au fost depistate 11 persoane urmărite național sau internațional.
În urma misiunilor desfășurate de polițiștii rutieri pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice, au fost retrase 334 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 522 de permise de conducere, dintre care 66 pentru consum de alcool și 4 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.
Polițiștii și jandarmii au constatat 8.202 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,8 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au desfășurat 167 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 33 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Pentru abaterile constatate pompierii au aplicat 799 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 607.500 de lei.
Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.290 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 74 pentru stingerea de incendii și 5 pentru descarcerare.
Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 13 persoane.
La rândul lor, jandarmii montani aflați în misiuni pe traseele turistice au salvat 2 persoane, iar piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 22 misiuni aero-medicale, fiind salvați 21 de pacienți.
În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.418 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 136.256 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 73 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 32,3%.
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 32.162 de mijloace de transport și 129.651 de persoane, dintre care 15.426 de cetățeni ucraineni.