Comunicat de presă

Menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat, precum și acordarea asistenței medicale de urgență reprezintă principalele misiuni desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore.

Astfel, structurile MAI au intervenit la 4.690 de evenimente, 2.942 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.748 circumscrise situațiilor de urgență.

În ceea ce privește misiunile desfășurate de pompieri, cele mai multe (1.431) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 46 pentru stingerea de incendii, 4 pentru descarcerare și 67 pentru limitarea și înlăturarea efectelor fenomenelor hidro-meteorologice periculoase.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 11 persoane.
La rândul lor, polițiștii au salvat două persoane cu intenții suicidale.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 952 posibile infracțiuni, 25% dintre acestea fiind din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 232 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 230 de fapte penale, iar față de 49 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

Totodată, au fost depistate 13 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 267 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 565 permise de conducere, dintre care 45 pentru consum de alcool și 9 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Polițiștii și jandarmii au constatat 7.809 contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 2,5 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 124 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind aplicate 555 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 324.500 de lei.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 19 misiuni aero-medicale, fiind salvate 18 persoane aflate în situații de urgență.

De asemenea, jandarmii montani aflați în misiune au intervenit pentru a ajuta o familie, rămasă blocată cu autoturismul pe un drum nepracticabil. Intervenția a avut loc în județul Buzău, iar cei trei adulți și doi copii din autoturism au ajuns în siguranță la destinație.

În ultimele 24 de ore, un cetățean ucrainean a depus cerere de azil în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.420 cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 136.438 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 101 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 36,7%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 28.958 mijloace de transport și 126.289 persoane, dintre care 14.623 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Auditului Intern în M.A.I. Citiți mai mult

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 197 de autori de infracțiuni. Mai multe detalii

24 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 19.000 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 626 de permise de conducere. Detalii aici

Sari la conținut