Comunicat de presă

Marți, 4 iulie a.c., la nivel național, efectivele Poliției Române efectuează 81 percheziții domiciliare pentru combaterea faptelor ilegale din domeniile: combaterea criminalității organizate, investigarea criminalității economice, investigații criminale și arme, exploziv, substanțe periculoase.

Astfel, polițiștii specializați în investigații criminale, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., pun în executare 31 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Ilfov, Ialomița, Călărași, Constanța, Olt și Argeș.

Activitățile se desfășoară într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, fals în declarații, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și delapidare.

Din cercetări a reieșit că, începând cu luna noiembrie 2020, în județul Ilfov, ar fi fost constituite două grupuri infracționale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilități sau aflate în situații vulnerabile.

Membrii celor două grupuri exploatau victimele prin supunerea la tratamente inumane ori degradante și muncă forțată, prin constrângere și exercitare de acte de violență fizică.

De asemenea, exploatarea ar fi fost realizată și prin lipsirea de hrană suficientă și adecvată nutrițional, prin lipsa/neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii și asigurarea igienei beneficiarilor care nu aveau capacitatea fizică/psihică de autoîngrijire, concomitent cu ținerea acestora în stare de aservire față de membrii grupurilor infracționale organizate, în vederea obținerii de către liderii grupărilor și de către ceilalți membri a unor foloase patrimoniale pe nedrept.

În unele dintre locațiile percheziționate, polițiștii acționează împreună cu medici specialiști și asistenți medicali din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici” București, precum și personal medical de specialitate (inclusiv psihologi și specialiști în consilierea psihologică a victimelor) din DSU, IGSU și SMURD București.

Concomitent cu această acțiune, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Poliția Română, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, pun în executare 21 de mandate de percheziție domiciliare, în municipiul București și în județele Ilfov și Ialomița, la sediile unor instituții publice și private implicate în activitatea infracțională, în două cauze în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omisiunea sesizării și abuz în serviciu.

*

În ultimele 24 de ore, structurile MAI au intervenit la 4.713 evenimente, 2.978 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.735 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 958 de posibile infracțiuni, 24% dintre acestea fiind din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 191 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 202 fapte penale, iar față de 47 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

Totodată, au fost depistate 17 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 281 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 586 permise de conducere, dintre care 84 pentru consum de alcool și 19 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Polițiștii și jandarmii au constatat 9.311 contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de aproape 3,1 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 47 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind aplicate 164 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 236.000 de lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.442 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 75 pentru stingerea de incendii și 8 pentru descarcerare.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 18 persoane.

La rândul lor, polițiștii au salvat o persoană aflată într-o situație critică.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 20 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 17 persoane aflată în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.421 cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 137.084 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 196 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 41,2%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 29.955 de mijloace de transport și 133.287 de persoane, dintre care 15.763 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Auditului Intern în M.A.I. Citiți mai mult

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 197 de autori de infracțiuni. Mai multe detalii

24 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 19.000 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 626 de permise de conducere. Detalii aici

Sari la conținut