Comunicat de presă

Peste 100 de percheziții sunt în derulare, în această dimineața, la nivelul Poliției Române pentru combaterea faptelor ilegale din domeniile: combaterea criminalității organizate, investigarea criminalității economice, investigații criminale și arme, explozivi și substanțe periculoase.

Astfel, dintre cele 108 percheziții care se desfășoară la nivel național, 35 sunt puse în aplicare, în municipiul București și județul Ilfov, de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu cei ai Direcției de Investigații Criminale din Poliția Română, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în declarații. Prejudiciul estimat în cauză, prin activitatea infracțională desfășurată, este de aproximativ 6 milioane de euro.

În cauză s-a reținut că, începând cu anul 2018, mai multe persoane ar fi efectuat tranzacții succesive de vânzare-cumpărare pentru imobile – terenuri aflate în patrimoniul unei instituții publice (respectiv al unui consiliu), prin utilizarea unor sentințe judecătorești definitive și irevocabile falsificate, care ar fi atestat, în mod nereal, faptul că „proprietarii” inițiali ar fi dobândit imobilele respective în baza uzucapiunii de 30 de ani.

În cursul zilei de ieri, principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne au fost asigurarea intervenției eficiente în situații de urgență, menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră și supravegherea și controlul frontierei de stat.

Astfel, structurile MAI au intervenit în cazul a 4.506 de evenimente, 2.867 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.639 circumscrise situațiilor de urgență.

Au fost prinși în flagrant 149 de autori de infracțiuni, care au săvârșit tot atâtea fapte penale, și au fost depistate 21 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Totodată, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 63 de persoane.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 846 de posibile infracțiuni, 21% dintre acestea fiind din oficiu.

De asemenea, echipajele de poliție au acționat, la nivelul întregii țări, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Au reținut 594 de permise de conducere (dintre care 64 pentru consum de alcool și 8 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise) și au retras 346 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 9.074 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 3 milioane de lei. De asemenea, pompierii au desfășurat 502 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind aplicate 1.569 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 2 milioane de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.314) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 111 pentru stingerea de incendii și 8 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 7 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 20 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 17 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.423 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 137.828 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 104 permise de ședere fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 26.1%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 30.504 mijloace de transport și 125.471 de persoane, dintre care 15.305 cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut