O nouă generație de absolvenți ai Academiei de Poliție va fi în slujba cetățenilor

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a participat, astăzi 22 iulie, la ceremonia depunerii Jurământului de Credință/Militar de către absolvenții Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, promoția 2023 „Regele Ferdinand I al României”.

În cadrul festivității, 345 de absolvenți ai programului de licență, care vor activa în structurile MAI, au primit gradul profesional de subinspector de poliție/sublocotenent. De asemenea, 74 de absolvenți ai programului de master profesional au primit gradul profesional în funcție de vechimea în structurile Ministrului Afacerilor Interne.

Cu această ocazie, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, le-a transmis absolvenților: ”Noul dumneavoastră statut vă impune o conduită ireproșabilă, integritate morală, loialitate față de instituții și respect pentru lege, cetățeni și patrie. Vreau să știți încă de pe acum că așteptările de la dumneavoastră sunt foarte înalte, deopotrivă din partea ministerului, a colegilor dumneavoastră, dar să nu uitați și din partea cetățenilor, care așteaptă profesionalism de la dumneavoastră. Aveți toate premisele pentru a fi acei profesioniști pe care țara noastră și-i dorește, de care are nevoie în apărarea vieții și a cetățenilor. Să nu pierdeți niciodată din vedere faptul că această profesie este în slujba oamenilor, a comunităților în care vă veți desfășura activitatea. Față de toți acești cetățeni, față de aceste comunități, față de patrie vă asumați responsabilitatea de a fi întotdeauna la înălțime, bine pregătiți, parte a soluțiilor la problemele cu care se confruntă cetățenii și comunitățile. Din aceste comunități să nu uitați, fac parte și familiile dumneavoastră care astăzi vă privesc cu mândrie, prietenii, toți cei apropiați. Să nu îi înșelați niciodată în așteptările lor.”

De asemenea, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu a subliniat importanța formării profesionale continue. A încheiat prin oferi asigurări privind sprijinul pe care întreaga echipă de conducere a M.A.I îl vor acorda noilor absolvenți în cariera profesională.

Alături de conducerea M.A.I au participat si ofițeri din conducerea structurilor aflate în subordinea / în coordonarea Ministerului Afacerilor Interne, precum si părinți, rude și prieteni ai absolvenților.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut