Comunicat de presă

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au continuat, în ultimele 24 de ore, misiunile pentru prevenirea și combaterea infracționalității, creșterea gradului de siguranță rutieră, menținerea ordinii și siguranței publice, supravegherea și controlul frontierei de stat, precum și pentru gestionarea situațiilor de urgență.

Personalul structurilor operative a intervenit la 5.444 de evenimente, 3.616 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.828 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 1.049 de posibile infracțiuni. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 115 persoane.

Totodată, polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 202 autori de infracțiuni și au constatat 8.637 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de aproape 3,2 milioane de lei.

Tot în cursul zilei de ieri, au fost depistate 13 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 222 certificate de înmatriculare și au fost reținute 670 permise de conducere, dintre care 67 pentru consum de alcool și 19 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Pompierii au efectuat 186 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență fiind identificate 60 de obiective are funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Pompierii au aplicat 843 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 453.700 de lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, salvatorii au desfășurat 1.427 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 146 pentru stingerea de incendii și 4 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor au fost salvate 13 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 20 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 20 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.426 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 141.312 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 112 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 42,9%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 35.743 de mijloace de transport și 145.925 de persoane, dintre care 17.031 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Auditului Intern în M.A.I. Citiți mai mult

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 197 de autori de infracțiuni. Mai multe detalii

24 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 19.000 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 626 de permise de conducere. Detalii aici

Sari la conținut