PERCHEZIȚII ÎN ARAD, LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE DROGURI DE RISC ȘI DE MARE RISC ȘI EFECTUAREA DE OPERAȚIUNI CU SUBSTANȚE PSIHOACTIVE, FĂRĂ DREPT

La data de 26 septembrie 2023, polițiști Serviciului pentru Combaterea Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, efectuează 13 percheziții domiciliare, în județul Arad, în cadrul unei acțiuni care vizează destructurarea unui grup infracţional, specializat în traficul de droguri de risc și de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, fără drept.

Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie – septembrie 2023, în județul Arad, ar fi fost constituit și ar fi acționat un grup infracțional specializat în procurarea, deținerea și comercializarea către consumatorii din acest județ, de droguri de risc (canabis) și de mare risc, 3-CMC (cristal), precum și de substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive. Membrii grupului ar fi obținut din activitatea infracțională beneficii materiale substanțiale.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad vor fi conduse, în vederea audierii, 13 persoane, despre care există date și indicii temeinice că sunt implicate în săvârșirea infracțiunilor.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad și Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut