Comunicat de presă

Ca urmare a luării la cunoștință, în data de 6 octombrie a.c., ora 7.00, a faptului că în spațiul public au apărut imagini cu un polițist care agresează fizic o tânără dintr-o casă de tip familial, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu a dispus efectuarea, de urgență, a unor verificări din care a reieșit că incidentul a avut loc în data de 14 aprilie a.c. în timpul unei intervenții la un centru aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu.

Conducerea IPJ Giurgiu a sesizat de îndată Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, privind săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă.

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne atrage atenția asupra responsabilităților pe care le au cadrele MAI cu privire la protejarea cetățenilor și se delimitează de orice comportament contrar.

Fiecare angajat are obligația să dea dovadă de profesionalism și conduită ireproșabilă în timpul interacțiunilor cu cetățenii, cu atât mai mult când este vorba de categorii vulnerabile. Fiecare misiune trebuie desfășurată în spiritul respectului pentru lege și pentru cetățean.

Comunitatea așteaptă de la polițiști implicare și sprijin în rezolvarea problemelor, solicitudine și corectitudine. Orice alt tip de abordare trebuie sancționată!

Precizăm faptul că la nivelul IPJ Giurgiu, în luna septembrie, au fost luate o serie de măsuri proactive pentru gestionarea eficientă a cazurilor în care sunt implicați minori.

Astfel, s-au întreprins demersuri pentru asigurarea prezenței unui ofițer-psiholog la cazurile în care sunt implicați minori, pentru gestionarea corespunzătoare a situațiilor delicate și acordarea de sprijin și consiliere de specialitate în caz de nevoie.

De asemenea, s-a dispus reinstruirea polițiștilor cu privire la modul de intervenție în situația producerii unor evenimente în centre pentru minori.

Totodată, pentru protejarea minorilor și prevenirea unor situații de risc de orice fel, polițiștii vor intensifica misiunile de patrulare în zona centrelor pentru minori/caselor de tip familial. În plus, vor fi continuate activitățile de prevenire prin polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară și Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității. Aceste activități se vor desfășura cu implicarea Inspectoratului Școlar Județean și al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, asigurându-se inclusiv instruirea personalului cu privire la sesizarea polițiștilor în situația producerii unor evenimente în care sunt implicați minori.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut