Studenții anului I ai Academiei de Poliție au depus astăzi Jurământul Militar
”Jur credință Patriei mele, România! Jur să îmi apăr țara chiar cu prețul vieții! Jur să respect Constituția, legile țării și regulamentele militare! Așa să îmi ajute Dumnezeu!”, sunt cuvintele Jurământului Militar, rostit cu emoție de 301 studenți ai anului I ai Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”, astăzi, 27 octombrie 2023, în cadrul unui ceremonial care a avut loc la sediul instituției.
Alături de ceilalți angajați ai MAI, viitorii ofițeri își vor desfășura activitatea în slujba cetățenilor și vor contribui la consolidarea climatului de ordine și siguranță publică.
Cei mai mulți studenți se pregătesc în cadrul programului de licență al Facultății de Poliție – 264, în timp ce 37 au optat pentru Facultatea de Pompieri.
Dintre studenții Facultății de Poliție care au depus astăzi Jurământul, 119 urmează specializarea Ordine și Siguranță Publică, 25 specializarea Jandarmi, 25 specializarea Frontieră, 75 specializarea Drept. Alți 20 de studenți vor fi pregătiți pentru a activa în structurile Administrației Naționale a Penitenciarelor.
De asemenea, în formație, au fost prezenți și cei 75 de studenți care urmează programul de masterat profesional.
La ceremonialul de astăzi au fost prezenți Secretarul de stat pentru ordine și siguranță publică, chestor general de poliție Bogdan Despescu, și reprezentanți ai structurilor din sistemul de ordine publică și siguranță națională, precum și ai autorităților publice centrale.
“Urmați-vă drumul în carieră cu perseverență și seriozitate pentru că veți face parte dintr-un sistem public vital pentru România. Este un sistem care veghează la siguranța cetățeanului și care asigură protecție comunităților din care și noi și dumneavoastră facem parte. Vă solicit să dați dovadă de integritate, să respectați întotdeauna Legea și să reprezentați un exemplu pentru ceilalți. Învățați încă de pe acum să fiți profesioniști în relația cu cetățenii și păstrați mereu un echilibru potrivit între fermitate și solicitudine!”, a transmis cu acest prilej domnul secretar de stat Bogdan Despescu.
De asemenea, acesta a subliniat atât necesitatea continuării pregătirii profesionale pe tot parcursul carierei, cât și importanța consolidării valorilor și a calităților care conturează portretul angajatului MAI, bine pregătit, cu o înaltă ținută morală, mereu în slujba cetățeanului.