Comunicat de presă

În ultimele 24 de ore, angajații Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.526 de evenimente, 2.911 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.615 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 901 posibile infracțiuni, peste 23 % dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 155 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 154 de fapte penale și au depistat 13 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale. Pentru 38 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țări, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren au fost retrase 230 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 398 de permise de conducere, dintre care 56 pentru consum de alcool și 5 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Tot ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 5.294 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 2 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 118 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 21 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 366 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 390.001 lei.

Dintre misiunile pompierilor, 1.350 au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 61 pentru stingerea de incendii și 14 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 19 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 15 misiuni aero-medicale, fiind astfel salvate 12 persoane.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.455 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 149.783 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 67 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 44,7 %.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 32.898 de mijloace de transport și 114.463 de persoane, dintre care 9.319 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut