Comunicat de presă

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, Viceprim-ministrul, Marian Neacșu, și Viceprim-ministrul, ministru al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, împreună cu ofițeri din conducerea Ministerului Afacerilor Interne au purtat astăzi, 23.01.2024, discuții cu reprezentanții sindicatelor din MAI și Corpul Național al Polițiștilor.

Temele puse în discuție au vizat consolidarea capacității de acțiune a MAI prin întărirea componentei de resurse umane, îmbunătățirea cadrului legislativ și asigurarea suportului logistic și financiar.

Dialogul a fost unul constructiv, direcționat spre identificarea unor soluții în vederea creșterii atractivității profesiei de polițist și de militar.

„Săptămâna aceasta, zilele trecute, m-a vizitat un prieten dintr-o țară din vestul Europei, o vizită privată, care are copilul la studii în România și prietenul meu îmi povestea cât de liniștit e de faptul că îi studiază copilul aici, în România, că se simte în siguranță și mai în siguranță decât în țara din care vine, o țară din vestul Europei, o țară mare. Ce vreau să spun prin această parabolă? România este o țară sigură, lucru mărturisit și de cetățenii europeni care o vizitează, care stau, locuiesc în ea, lucrează sau studiază. Ca să rămână o țară sigură, noi trebuie să facem în continuare investiții și modernizări.

Bugetul Ministerului Afacerilor Interne în acest an cuprinde o sumă de trei ori mai mare pentru investiții decât anul trecut, sumă care a fost, de asemenea, una importantă. Deci avem în jur de 900 de milioane de lei. (…)

Eu doresc și acționez în direcția unui minister puternic, unui minister profesional, echipat corespunzător, care să fie eficient în slujba cetățeanului, în același timp încadrat de profesioniști al căror statut să fie consolidat, respectat și așa mai departe. Lucrurile astea presupun o progresie,  presupun o acțiune concertată pe o durată lungă de timp, dar nu suntem dispuși să pierdem nicio zi”, a declarat viceprim-ministrul, ministru al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la finalul întâlnirii.

Au fost abordate și teme referitoare la îmbunătățirea cadrului de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu pentru personalul ministerului, inclusiv din perspectiva veniturilor lunare obținute, a încadrării posturilor vacante, precum și sub aspectul pregătirii profesionale a personalului.

În ceea ce privește drepturile de personal, acestea au vizat restanțele prevăzute de legislația în vigoare pentru familia ocupațională apărare, ordine publică și securitate națională, unele dintre acestea nefiind actualizate de mai mult timp, chiar din luna decembrie 2009.

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a reiterat faptul că parte din măsurile necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă ale personalului au fost deja demarate, precum și o serie de reforme instituționale, amintind de proiectul pilot de reorganizare al IPJ Constanța, intensificarea activităților de combatere a criminalității organizate, a luptei antidrog și împotriva traficului de persoane, dar și de măsurile adoptate pentru integrarea în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime.

Pentru modernizarea instituțională va continua procesul de dezvoltare a dotărilor logistice necesare, dublat de extinderea digitalizării proceselor operaționale și a simplificării procedurilor administrative.

Discuțiile purtate astăzi reprezintă prima fază dintr-un ansamblu de consultări propus de Prim-ministrul României și de conducerea Ministerului Afacerilor Interne și convenit cu reprezentanții sindicatelor din MAI și ai Corpului Național al Polițiștilor.

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut