Comunicat de presă

Prevenirea și combaterea faptelor ilegale, menținerea ordinii și liniștii publice, supravegherea și controlul frontierei de stat și acordarea asistenței medicale de urgență au reprezentat principalele misiuni ale angajaților Ministerului Afacerilor Interne din ultimele 24 de ore, la nivel național.

Angajații din structurile operative ale MAI au intervenit la 3.970 de intervenții în sprijinul cetățenilor, 2.356 fiind pe linie de ordine publică, iar 1.614 în situații de urgență.

Polițiștii rutieri au fost prezenți pe principalele artere de drum pentru a asigura fluidizarea circulației și pentru a preveni producerea unor evenimente grave. În cursul zilei de ieri, aceștia au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 511 de permise (dintre care 35 pentru consum de alcool și 7 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise) și au retras 329 de certificate de înmatriculare.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 803 posibile infracțiuni, peste 22% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică, aflate în executarea atribuțiilor de serviciu, au prins în flagrant 116 autori de infracțiuni care au săvârșit 124 de fapte penale.

Tot în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 46 de persoane și au fost depistate 24 de persoane urmărite național sau internațional.

În îndeplinirea misiunilor ce le revin, polițiștii și jandarmii au constatat 7.423 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 2,6 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 111 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 25 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 439 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 815.500 lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.361 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 48 pentru stingerea de incendii și 6 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor acestora, au fost salvate 11 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 13 misiuni aero-medicale, fiind salvate tot atâtea persoane.

Prin punctele de trecere a frontierei, au intrat în țară 21.238 de mijloace de transport și 63.940 de persoane, dintre care 6.357 cetățeni ucraineni.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.457 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 152.129 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 120 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 28,4%.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut