17 percheziții domiciliare la persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat

La data de 28 februarie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat 17 percheziții domiciliare la persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Cercetările efectuate au relevat faptul că persoanele cercetate, constituite în două grupuri infracționale, cu ierarhii și atribuții clar conturate, ar fi acționat în municipiul București, în scopul obținerii unor importante beneficii materiale din comercializarea de noi substanțe cu efect psihoactiv, respectiv a substanței alpha-PHiP.

Modalitatea de introducere a substanței alpha-PHiP, pe teritoriul României, s-ar fi realizat din Olanda, prin intermediul firmelor de coletărie, cantitatea de substanță psihoactivă fiind disimulată de regulă într-un colet poștal.

Ulterior, printr-un sistem piramidal de vânzători, membrii grupurilor infracționale organizate ar fi distribuit substanțele, în municipiul București, către consumatori.

Vânzările ar fi avut loc fie stradal, fie la locuința celui care ar fi vândut substanța psihoactivă alpha-PHiP.

În scopul maximizării profitului, dozele vândute consumatorilor ar fi fost amestecate cu diverși adjuvanți, astfel că, din aproximativ 500 de grame de alpha-PHiP în stare pură s-ar putea obține aproximativ 20.000 de doze, care comercializate la prețul de 10 lei pentru un plic, conduc la obținerea a mai mult de 200.000 de lei (peste 40.000 euro).

Din investigațiile realizate a reieșit că aceștia ar fi introdus în țară, în perioada 2022 – 2024, în modalitatea prezentată, peste 4 kilograme de substanță, consumul de alpha-PHiP constituind, de mai mulți ani, o problemă ce aduce atingere gravă vieții și sănătății persoanelor, precum și ordinii și liniștii publice.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că unul dintre grupurile infracționale organizate, care ar fi acționat în perioada 2023 – 28 februarie 2024, constituit în sistem piramidal, sub coordonarea liderului, ar fi comercializat, în mod repetat, cantități de substanță psihoactivă, procurată preponderent din afara țării.

Vânzările ar fi fost realizate fie direct către consumatori, fie către alți dealeri, contactul inițial stabilindu-se prin sisteme de comunicare, urmat de tranzacționare directă, preponderent stradal.

În cadrul grupului, o parte dintre membri, alături de vânzare, ar fi avut atribuții în preluarea coletelor conținând substanțele psihoactive, alții ar fi realizat amestecul cu adjuvanți, porționarea în doze și ambalarea.

Cel de-al doilea grup, constituit pe criterii familiale, la care ar fi aderat și alți membri fără a avea vreo legătură de rudenie cu nucleul inițial, ar fi acționat, în municipiul București, în perioada 2022 – 2024, o parte dintre membri fiind trimiși în judecată de către procurorii D.I.I.C.O.T. pentru fapte similare.

Membrii acestui grup ar fi comercializat, în mod repetat, același tip de substanță psihoactivă alpha-PHiP, vânzarea realizându-se stradal, dar și în anumite locații, improvizate, în mod special la parterul unor imobile (dezafectate sau aflate în stare de degradare avansată), din sectorul 3.

În urma celor 17 percheziții domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate cantități de substanță psihoactivă, sume de bani, telefoane mobile, precum și alte mijloace de probă.

La data de 28 februarie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 13 persoane cercetate, pentru 24 de ore.

În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului București, cu propunerea de arestare preventivă a celor reținuți, pentru 30 de zile.

De asemenea, a fost solicitată arestarea în lipsă a unei persoane, care se sustrage cercetărilor.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Secție 12 Poliție și jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut